Dăncilă spune că va căuta soluţii pentru ca angajaţii din ministerele care au aparţinut ALDE să îşi ia salariile
„Mâine (joi – n.r.) voi avea şedinţă de guvern şi voi încerca să găsesc o soluţie astfel încât oamenii să îşi primească salariile. Oamenii nu trebuie să fie victime ale deciziilor politice. Aşa cum am găsit o soluţie ca să îşi primească pensiile, şi mâine voi căuta o soluţie ca oamenii să îşi primească salariile. Dincolo de lupta aceasta politică, dincolo de orgoliul unora, sunt oameni care trăiesc de la salariu la salariu şi nu trebuie să ne jucăm cu astfel de lucruri, trebuie să dăm dovadă de responsabilitate”, a afirmat Dăncilă la Palatul Victoria, întrebată dacă joi se va adopta în şedinţa de guvern o ordonanţă de urgenţă pentru ca angajaţii din ministerele care au aparţinut ALDE să îşi primească salariile.
Potrivit unor surse politice, Guvernul urmează să adopte, joi, în şedinţă, o ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului administrativ, potrivit căreia secretarii generali din ministere au drept de semnătură ca ordonatori de credite, adică pot semna state de plată şi facturi.
După ce ALDE a ieşit de la guvernare, Graţiela Leocadia Gavrilescu – viceprim-ministru, ministrul Mediului, Anton Anton – ministrul Energiei şi Viorel Ilie – ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul au părăsit Guvernul.
Circa 10.000 de angajaţi din ministerele care au aparţinut ALDE nu şi-au primit salariile, deoarece miniştrii demisionari – nu au lăsat, prin ordin, înlocuitori care să semneze statele de plată, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, Vasile Marica, preşedintele Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor „Sed Lex”.