Danemarca cere un răspuns comun european la solicitarea SUA adresată companiilor din UE de a renunța la politicile privind diversitatea

Ministrul danez al Industriei a cerut marţi un răspuns european după ce ambasadele americane din mai multe state ale UE le-au transmis companiilor locale o scrisoare prin care le atenţionează că menţinerea programelor de diversitate rasială şi de gen le poate afecta relaţiile de afaceri cu SUA, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 01 apr. 2025, 19:59
Danemarca cere un răspuns comun european la solicitarea SUA adresată companiilor din UE de a renunța la politicile privind diversitatea

„Un răspuns trebuie discutat, în mod firesc, cu colegii noştri europeni”, a declarat ministrul danez Morten Bodskov (foto) pentru agenţia franceză de presă, el considerând demersul SUA „o nouă tentativă de barieră comercială americană”, după barierele comerciale constând în taxe vamale pe care preşedintele american Donald Trump le-a impus ori a ameninţat că le va impune.

„Companiile daneze şi europene îşi asumă o mare responsabilitate în favoarea diversităţii”, a subliniat acelaşi ministru danez. „În UE, de exemplu, am adoptat o legislaţie pentru a promova diversitatea în cadrul companiilor şi pentru a consolida responsabilitatea companiilor faţă de societatea din care fac parte”, a amintit el.

Camera de Comerţ daneză a confirmat că societăţile comerciale daneze, furnizorii sau prestatorii de servicii ai Guvernului american au primit respectiva scrisoare, care cuprinde un chestionar referitor la implementarea unor programe interne de combatere a discriminării, împreună cu atenţionarea că menţinerea unor astfel de programe ar putea împiedica aceste companii să continue colaborarea cu SUA.

Această scrisoare este o consecinţă directă a unui ordin executiv prin care Donald Trump a anulat din prima sa zi de mandat programele privind diversitatea rasială şi de gen şi a decretat că Statele Unite vor recunoaşte de acum înainte doar două sexe, masculin şi feminin, conform promisiunii sale din campania electorală că va combate ideologia progresistă woke şi va promova politici sociale conservatoare.

Tot marţi, ministrul belgian de Externe Maxime Prévot promis că ţara sa „nu va da înapoi nici măcar un milimetru” faţă de principiul diversităţii în societate.

La fel ca în Franţa sau Danemarca, companii belgiene au primit de asemenea respectiva scrisoare americană care le cere „să-şi abandoneze programele privind diversitatea, egalitatea şi incluziunea”, a confirmat ministrul belgian. „Belgia a exprimat fără ambiguitate preocupările sale” pe acest subiect ambasadei SUA la Bruxelles, a anunţat el.

În acelaşi spirit, tot marţi, Guvernul belgian a anunţat că va permite persoanelor „non-binare” să elimine referinţa de gen de pe cărţile de identitate, astfel încât aceste persoane să nu fie obligate să se identifice ca bărbat sau femeie.

Belgia va închide astfel ani de dezbateri pe această temă, după ce Curtea Constituţională belgiană a decis în 2019 că nerecunoaşterea persoanelor care se consideră non-binare este neconstituţională.

Însă organizaţiile LGBTQ+ sunt nemulţumite de această măsură, întrucât în opinia lor aceasta nu recunoaşte pe deplin persoanele non-binare, iar „singura lor opţiune va fi de a face invizibil genul”.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...