Danemarca devine prima ţară din UE care renunţă la vaccinul AstraZeneca

Danemarca renunţă definitiv la vaccinul AstraZeneca împotriva COVID-19 din cauza efectelor secundare "rare" dar "grave", au anunţat miercuri autorităţile sale sanitare, în urma acestei decizii ţara scandinavă devenind prima din Europa care nu va mai utiliza acest ser, relatează AFP şi DPA.
AGERPRES - mie, 14 apr. 2021, 16:15
Danemarca devine prima ţară din UE care renunţă la vaccinul AstraZeneca

În pofida avizelor Agenţiei europene pentru medicamente şi al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, favorabile utilizării sale, „campania de vaccinare din Danemarca continuă fără vaccinul AstraZeneca”, a anunţat directorul Agenţiei naţionale de sănătate, Soren Brostrom, în cadrul unei conferinţe de presă.

Celor circa 150.000 de persoane care au primit o doză din acest ser li se va propune un alt vaccin pentru a doua doză, potrivit autorităţilor.

Danemarca a suspendat temporar vaccinarea cu vaccinul AstraZeneca pe 11 martie ca măsură de precauţie şi nu a reluat de atunci inocularea cu acest ser, nici măcar într-o măsură limitată, cum au procedat alte ţări.

Motivul pentru suspendarea vaccinării cu acest ser este reprezentat de cazurile izolate severe de cheaguri de sânge, şi chiar de decese suspecte, la oameni care au fost vaccinaţi împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca.

Chiar dacă a confirmat pe 8 aprilie o legătură cu cazurile foarte rare de tromboză grave, EMA a estimat că beneficiile vaccinului depăşesc în continuare riscurile.

Majoritatea ţărilor europene care au suspendat utilizarea vaccinului au reluat-o, cel mai adesea fixând o limită de vârstă.

Africa de Sud a renunţat la ser în februarie, întrucât eficacitatea sa este pusă la îndoială în combaterea tulpinii apărute în această ţară. SUA, ca şi Elveţia, nu au autorizat încă vaccinul AstraZeneca, iar Venezuela a refuzat să facă acest lucru, invocând efectele sale secundare.

Renunţarea la vaccin înseamnă o prelungire cu trei săptămâni a programului danez de imunizare, care prevede vaccinarea tuturor celor de peste 16 ani până în luna iulie.

În Danemarca, la persoanele injectate cu AstraZeneca s-au înregistrat două cazuri de tromboză grave, dintre care unul mortal, ambele fiind persoane fără probleme anterioare de sănătate.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...