Danemarca majorează taxele pentru companiile petroliere care operează în Marea Nordului
Cei şapte operatori, ale căror licenţe au fost convenite înainte de 2004, ar urma să plătească taxe echivalente cu 62% din profit faţă de 35% în prezent, ajungând la nivelul similar impus altor operatori. Majorarea taxelor va afecta firmele Hess (SUA), Bayerngas, RWE Dea şi VNG, toate din Germania, Noreco (Norvegia) precum şi companiile daneze Danoil Exploration şi DONG Energy.
Compania Danish Underground Consortium (DUC), care include printre acţionari firme precum A.P. Moeller-Maersk, Royal Dutch Shell Plc şi Chevron, şi este responsabilă pentru 86% din producţia de petrol a Danemarcei, nu va fi afectată de majorarea taxelor deoarece operează deja potrivit prevederilor fiscale care începând se vor aplica tuturor operatorilor.
În conformitate cu un acord convenit de guvernul de centru dreapta cu partidul de opoziţie, sumele rezultate de pe urma majorării taxelor vor fi folosite pentru a moderniza sistemul feroviar din Danemarca.
Potrivit Agenţiei Internaţionale a Energiei, Danemarca se situează pe locul patru în topul celor mai mari producători europeni de hidrocarburi, cu o producţie de petrol de 74 milioane de barili echivalent petrol în 2012.
În România, companiile petroliere plătesc statului redevenţe între 3,5% şi 13% din producţie, potrivit legislaţiei din domeniu. Statul şi companiile petroliere au început negocierile, în prezent, pentru stabilirea nivelului redevenţelor care vor fi aplicate începând cu anul 2015.