Danemarca revendică o bună parte din Oceanul Arctic

Economica.net
16 12. 2014
20120824_blue_sky_blue_ice_tslowry_09181600

Cererea guvernului de la Copenhaga urmează să fie soluţionată de Comisia Naţiunilor Unite însărcinată cu delimitarea platourilor continentale. Suprafaţa revendicată de Danemarca se întinde pe 895.000 de kilometri pătraţi. Însă această zonă, care cuprinde şi Polul Nord geografic, include şi o suprafaţă deja revendicată de Norvegia.

Cu argumentul că deţine cea mai lungă ieşire la Oceanul Arctic, Rusia revendică şi ea o zonă economică exclusivă specială în această regiune, care să depăşească limita de 200 de mile marine prevăzută de Convenţia ONU privind Dreptul Mării. În anul 2007, un submarin rusesc a pus un drapel al Rusiei pe fundul Oceanului Arctic, operaţiune prin care Moscova a dorit să-şi arate determinarea de a atinge acest obiectiv, dar gestul a dus la disensiuni cu Canada.

SUA şi Canada la rândul lor doresc să-şi extindă platoul continental în regiunea arctică, din toate aceste revendicări rezultând o potenţială ciocnire de interese în zonă, situaţie care în opinia unui diplomat danez recomandă negocieri între statele implicate pentru încheierea unor acorduri.

Interesul pentru această regiune este motivat de resursele sale considerabile de hidrocarburi, ce vor putea fi exploatate mai uşor pe măsură ce calota de gheaţă se topeşte ca efect al încălzirii globale. Potrivit unui studiu american din anul 2008, circa 13% din resursele de petrol şi 30% din cele de gaze naturale descoperite pe Glob se găsesc sub Oceanul Arctic.