Danemarca trimite şase avioane de luptă în ţările baltice

Economica.net
27 03. 2014

Livrarea avioanelor se înscrie în cadrul unei misiuni extinse de control al spaţiului aerian din regiunea ţărilor baltice, sub egida NATO.

Patrularea va începe la 1 mai şi va continua până la sfârşitul lunii august, potrivit postului public amintit.

Contribuţia Danemarcei urmăreşte să ‘demonstreze solidaritatea sa cu ţările baltice’ într-un context de puternice tensiuni în Ucraina şi Crimeea.

Un purtător de cuvânt al Ministerului danez de Externe a declarat, totuşi, miercuri seară că nu este în măsură să confirme această informaţie, înaintea reuniunii de joi a Parlamentului de la Copenhaga.

Săptămâna trecută, Franţa a propus să trimită patru avioane de luptă în ţările baltice şi Polonia pentru a întări patrulele NATO din regiune.

Aceste iniţiative europene sunt urmare a deciziei Washingtonului de a întări cooperarea militară cu Polonia şi ţările baltice, după intervenţia Rusiei în Ucraina