Dănescu, ARB: Deciziile în România se iau numai din perspectivă politică. Economicul nu este ascultat în niciun fel

Economica.net
08 12. 2015
florin_danescu_56787654_88885700

‘Nu poţi să clamezi la infinit că doar deciziile politice care nu ţin seama de economic trebuie să ocupe agenda oamenilor de rând. În realitate, deciziile se iau numai din perspectivă politică, iar economicul nu este ascultat în niciun fel. Aceasta este învăţarea din criză, pentru că noi încă nu am învăţat acest lucru. Ar trebui să înţelegem cu toţii cât este de importantă, până la urmă, orice decizie din perspectivă economică’, a spus Dănescu.

Acesta a adăugat că ‘principala îngrijorare şi principala frână în cadrul creditării economiei este dinamica legislativă, iar asta se vede astăzi în mod concret’. ‘Această dinamică îngrijorătoare nu face decât să distanţeze România de Europa, nu să o apropie’, a afirmat oficialul ARB.

Cei mai importanţi actori din sistemul bancar şi jucători din piaţa de business au participat, marţi, la conferinţa ‘Lecţii învăţate în anii de criză’, eveniment susţinut de Asociaţia Română a Băncilor (ARB).