Dănescu, ARB: Ni s-a promis că la nivelul anului 2020 am putea avea obligativitatea educaţiei financiare în şcoli

Educaţia financiară ar putea deveni disciplină obligatorie în şcolile din România la nivelul anului 2020, a declarat, vineri, Florin Dănescu, preşedinte executiv al Asociaţiei Române a Băncilor, la o conferinţă de specialitate.
Economica.net - vin, 17 nov. 2017, 13:23
Dănescu, ARB: Ni s-a promis că la nivelul anului 2020 am putea avea obligativitatea educaţiei financiare în şcoli

‘Spuneam că educaţia financiară trebuie să treacă de la vorbe, de la aşteptări şi de la dorinţe la chestiuni practice. Îmi asum riscul să spun că industria bancară este datoare şi a început să facă eforturi consistente în această direcţie, dar de asemenea trebuie să spunem că există şi la nivelul învăţământului românesc o aşteptare foarte mare. Ne dorim în continuare să avem un manual de educaţie financiară care să nu fie opţional. Acesta ar fi legătura între declaraţiile pe care le facem şi ceea ce facem cu adevărat. Şi ni s-a promis că, cel puţin la nivelul anului 2020, probabil că este prea îndepărtat, am putea să avem această obligativitate a educaţiei financiare în şcoli’, a spus Florin Dănescu.

Potrivit sursei citate, educaţia financiară a avut un impact considerabil asupra percepţiilor şi tensiunilor create în economie în perioada crizei, iar tensiunile au dus la neîncredere şi aceasta a alimentat, într-un cerc vicios, lipsa performanţei din industria bancară.

De asemenea, Dănescu a precizat că, în perioada de criză, în România a fost înregistrată o scădere a reţelei bancare cu 26%, iar personalul s-a redus cu 22%.

Te-ar mai putea interesa și
Patronatul Concordia se repede să laude măsurile anunțate de Bolojan în viitoarele pachete de acțiuni fiscal-bugetare, pe care le consideră pași esențiali pentru eficientizarea administrației
Patronatul Concordia se repede să laude măsurile anunțate de Bolojan în viitoarele pachete de acțiuni fiscal-bugetare, ...
La scurt timp după ce prim-ministrul Ilie Bolojan a prezentat, într-o conferință de presă, măsurile fiscal-bugetare pe care le va lua Guvernul în pachetele doi și trei anunțate că vor urma,......
Bolojan, răspuns la întrebarea dacă renunță la o parte din salariu: În general, nu fac gesturi populiste
Bolojan, răspuns la întrebarea dacă renunță la o parte din salariu: În general, nu fac gesturi populiste
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, în contextul în care unul dintre miniştri a anunţat că renunţă la 20% din ...
Producția de furaje a Agroland a crescut cu 50% în trimestrul II din 2025, iar producția de ouă de consum cu 17%
Producția de furaje a Agroland a crescut cu 50% în trimestrul II din 2025, iar producția de ouă de consum cu 17%
Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, ...
Procuratura din Paris a început o anchetă împotriva platformei X și a persoanelor care o conduc pentru ingerință externă, prin distorsionarea algoritmului de căutare
Procuratura din Paris a început o anchetă împotriva platformei X și a persoanelor care o conduc pentru ingerință externă, ...
Secţiunea de combatere a criminalităţii cibernetice din cadrul Parchetului din Paris a deschis la 9 iulie o anchetă vizând ...