Dănescu, ARB: Solicităm, de câţiva ani buni, ca educaţia financiară să fie materie obligatorie în şcoli

Economica.net
02 04. 2019
scoala_elevi_65493_79876900

„Pentru bănci, digitalizarea reprezintă o componentă importantă. Am făcut nenumărate eforturi, încă din 2011, pe domeniul digitalizării. Cred că trebuie să trecem de dialogul că suntem pe ultimul loc, ştim asta. Cred că trebuie să mergem la cauză. Rolul meu este să încerc că contribui şi dăm răspunsuri la motivele pentru care noi nu putem face paşi înainte. Cred că o problemă este lipsa dialogului cu industriile. Singuri nu vom reuşi indiferent de cât de puternică este industria bancară, în orice ţară. Eu, în ARB, prin componenta noastră europeană, am învăţat că dacă europenii au ceva mai avansat decât noi este că nu ştim să dialogăm şi să oferim avantaje pe care fiecare dintre noi le poate oferi. Dacă te uiţi pe Facebook, vezi o realitate, dacă te uiţi pe Linkedin vezi o altă realitate… Solicităm de câţiva ani buni ca educaţia financiară să fie materie obligatorie în şcoli. Ne-am obişnuit să criticăm mai mult decât să facem ceva împreună, este o altă problemă pentru care suntem aici”, a declarat Dănescu.

Oficialul ARB a menţionat, totodată, că sistemul bancar transmite propuneri autorităţilor centrale, însă rar se primesc şi răspunsuri.

„Acum doi ani am reuşit să facem un pas în faţă cu prim-ministrul de atunci, domnul Grindeanu, solicitându-i şi sugerând respectuos că pasul în faţă în Agenda digitală a României ar trebui făcut şi cu industria noastră. Să facem un grup de lucru, ca un project manager. S-a schimbat prim-ministrul şi am luat-o de la capăt… Ni s-a reproşat în perioada aceasta când se vorbeşte de Ordonanţa 114 că băncile nu contribuie cu idei, că nu vin cu propuneri. Să ştiţi că noi trimitem tot timpul propuneri, rar suntem chemaţi, rar ni se răspunde, dar încercăm să obţinem mai mult. Desemnarea unei instituţii guvernamentale separate pentru Agenda Digitală a României, fără asta nu se va întâmpla nimic fără o astfel de instituţie”, a punctat Florin Dănescu.

Reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale, ai mediului bancar şi IT&C au participat, marţi, la conferinţa Digital Banking&Cybersecurity.