Daniel Constantin: ANSVSA, ANPC şi Agenţia Fito-Sanitară ar trebui unite sub aceeaşi instituţie

Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Agenţia Fito-Sanitară ar trebui unite sub o singură instituţie, a declarat, luni, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, informeaza Mediafax. 
Economica.net - lun, 11 mai 2015, 15:06
Daniel Constantin: ANSVSA, ANPC şi Agenţia Fito-Sanitară ar trebui unite sub aceeaşi instituţie

„Ministerul Agriculturii este semnatar al ordinului comun care stabileşte atribuţiile Ministerului Sănătăţii, Ministerului Agriculturii, prin Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară, dar şi rolul pe care îl are ANPC-ul. Aici au fost foarte multe dezbateri. Există dorinţa foarte mare a celor care lucrează pe partea de producţie, procesare şi desfacere ca acestea să aibă atribuţii foarte clare. Sunt foarte multe controale, foarte multe instituţii care vin de fiecare dată. Nu ştiu dacă ar trebui să facem o singură instituţie care să se ocupe de aceste lucruri, dar să avem atribuţii foarte clare, pentru că de multe ori aceste instituţii exced cadrului pe care îl au, prin ordinele comune pe care le-am semnat. Cred că aici avem de lucrat în perioada următoare. Eu nu am constatat până azi că există o problemă de colaborare între ANSV, Agenţia Fito-Sanitară sau Direcţia de Inspecţie, dar poate că ar trebui să existe o singură instituţie, care să certifice de la furcă la furculiţă”, a spus Constantin, care a participat la un eveniment organizat de Federaţia Patronală Română din Industria Alimentară – Romalimenta.

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a afirmat că discuţii privind o autoritate unică de control există de mai multă vreme. 

„Ne-am pus această problemă a realizării unei autorităţi unice de control. Nu ştiu dacă ar fi o idee rea, pentru simplul motiv că producătorul decât să fie controlat de trei echipe, mai bine vin specialişti din toate domeniile şi fac un control complet. Cred că specializarea profesională a oamenilor care lucrează la ANSVSA sau ANPC este diferită, iar o echipă mixtă se poate completa”, a menţionat Rafila, citat de Mediafax.

Te-ar mai putea interesa și
Valoarea muncii tale, acum în România: vorbitorii de limbi nordice ofertaţi cu salarii nete de la 6.500 de lei, şoferii internaţionali de TIR – 9.000 de lei net, AI Engineer – de la 15.000 de lei net lunar – Prohuman APT
Valoarea muncii tale, acum în România: vorbitorii de limbi nordice ofertaţi cu salarii nete de la 6.500 de lei, şoferii ...
Sudorii și operatorii CNC câștigă salarii cuprinse între 4.500 de lei şi 5.500 lei net pe lună, iar electricienii obțin frecvent salarii de 6.000 de lei – 8.000 de lei net pe lună, cu......
Spania pledează pentru aderarea deplină a statului palestinian la ONU
Spania pledează pentru aderarea deplină a statului palestinian la ONU
Premierul spaniol Pedro Sanchez, critic fervent al ofensivei israeliene din Fâşia Gaza, a lansat luni un apel la aderarea ...
Acord important între UE şi Indonezia – 80% din produsele indoneziene importate în Europa vor fi scutite de taxe vamale
Acord important între UE şi Indonezia – 80% din produsele indoneziene importate în Europa vor fi scutite de taxe ...
Uniunea Europeană şi Indonezia au încheiat marţi un acord de liber schimb conform căruia 80% din produsele indoneziene ...
E oficial – Guvernul SUA a desemnat mişcarea Antifa drept „organizaţie teroristă internă”
E oficial – Guvernul SUA a desemnat mişcarea Antifa drept „organizaţie teroristă internă”
Preşedintele american Donald Trump a desemnat luni mişcarea de extremă stânga Antifa drept 'organizaţie teroristă internă', ...