Daniel Constantin, discuţii la Palatul Victoria cu premierul Sorin Grindeanu

Economica.net
18 06. 2017
1483451269f9d0c335_1490547310_16009800

Daniel Constantin s-a aflat, duminică, la Palatul Victoria, unde s-a întâlnit cu premierul Sorin Grindeanu, în contextul în care parlamentarii PSD-ALDE iniţiază o moţiune de cenzură împotriva propriului guvern.

Daniel Constantin a ajuns la Guvern în jurul orei 12.00, la aproximativ 45 de minute după ce prim-ministrul Sorin Grindeanu a sosit la sediul Guvernului, fostul copreşedinte ALDE plecând în urmă cu câteva minute.

După ce Constantin a plecat de la Guvern, a sosit şi Victor Ponta la Palatul Victoria.

Daniel Constantin şi-a lansat la finalul lunii mai pe terasa unui hotel din Bucureşti, noul partid „de centru cu accente patriotice” pe care l-a intitulat Pro România şi despre care a spus că va face o politică „altfel”, deşi principalii membri fondatori sunt oameni care au la activ mai multe partide, precum Eugen Durbacă (ex-PSD) sau Mircea Banias (ex-PNL, ex-PDL), dar şi singrul europarlamentar român afiliat grupului naţionalist-extremist din Parlamentul European condus de Marine Le Pen, Laurenţiu Rebega şi care este finul liderului noii formaţiuni.

Liderii ALDE, reuniţi la finalul lunii martie în şedinţa Biroului Politic Central, au decis, cu majoritate de voturi, retragerea sprijinului politic vicepremierului Daniel Constantin, copreşedinte al formaţiunii, ceea ce a dus le revocarea sa din Guvern. Ulterior, el a fost exclus din ALDE.