Daniel Constantin: Încasările la buget au crescut cu 51 milioane lei după prima lună de la reducerea TVA la alimente

Economica.net
15 09. 2015
tva_9_4567876543_96968500

‘Cred că efectul a fost extraordinar după prima lună. Lucrurile s-au îmbunătăţit în luna iulie. Am înţeles că am ajuns la încasări mai mari cu 500 milioane lei’, a menţionat Constantin.

Ministrul Agriculturii a adăugat că, în luna iunie, vânzările au crescut în medie cu 17%.

‘Numărul de produse vândute în perioada 1-15 iunie 2015 a fost cu 12% mai mare faţă de luna mai 2015 şi cu 18% mai mare faţă de iunie 2014. Colectarea TVA a crescut în luna iunie cu 42% faţă de luna iunie 2014. Marea problemă pe care o are România este că nu colectează taxe, chiar dacă acestea sunt mari. Fiscalitatea, cu cât este mai redusă, cu atât avantajele sunt mai importante’, a subliniat Constantin, într-o conferinţă pe teme de fiscalitate.

Acesta a amintit că reducerea cotei de TVA la alimente a fost primită cu reticenţă.

‘Preocuparea noastră a fost ca de această măsură să nu beneficieze doar industria, pentru că era evident că industria beneficiază, dar avea o mare problemă în zona de productivitate, la zona de fermieri şi, din acest motiv, s-a luat decizia pe ultima sută de metri ca toate produsele care intră în consumul alimentar, atât uman, cât şi animal, să beneficieze de un TVA de 9%. De ce s-a ajuns la această decizie? Exista riscul ca foarte mulţi fermieri să cumpere inputuri cu 24% şi vândă produsele cu 9%. Deci, greutatea era suplimentară pe fermier’, a explicat ministrul Agriculturii.

Daniel Constantin a adăugat că au fost reduse importurile, în special pe zona de carne, ‘acolo unde aveam sute de milioane de euro plătite de la procesatorii din România către procesatori din alte state’.

‘Am vrut să avem avantaje în lanţ şi cred că, odată cu reducerea importurilor, putem să ajutăm şi industria naţională, venind în egală măsură cu deschiderea noului program naţional de dezvoltare rurală, care pune un accent foarte mare pe zona de producţie’, a mai spus Daniel Constantin.