Daniel Constantin: Prin reducerea TVA la pâine la 9 la sută, încasările la buget ar creşte

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, consideră că prin reducerea TVA la pâine de la 25%, la 9%, încasările la bugetul de stat vor creşte şi nu vor apărea probleme care să genereze deficite.
Economica.net - sâm, 25 mai 2013, 12:57
Daniel Constantin: Prin reducerea TVA la pâine la 9 la sută, încasările la buget ar creşte

„Din punctul meu de vedere, ca ministru al Agriculturii, care interacţionează cu sectorul de panificaţie, de morărit, cu cei care sunt în producţia vegetală, la cereale, eu cred că dacă va scădea TVA de la 24 la sută, la 9 la sută, încasările la bugetul de stat ar creşte, deci nu ar fi o problemă care să genereze costuri suplimentare pentru bugetul de stat, care să fie înregistrate la deficit”, a spus ministrul, sâmbătă, la postul de televiziune România TV.

Acesta a reamintit că nu există niciun document oficial al Fondului Monetar Internaţional cu privire la subiectul reducerii TVA la pâine şi a precizat că în discuţiile mai vechi cu oficialii FMI a explicat că în cazul identificării surselor financiare, pentru a nu fi afectat bugetul, poate fi redusă cota TVA la pâine.

„În discuţiile mai vechi cu Fondul Monetar Internaţional, noi am arătat că dacă vor exista bani la bugetul de stat, dacă vor creşte încasările, sau dacă vom identifica în bugetul care a fost stabilit pentru anul 2013 o sumă de 250 de milioane de lei, în momentul acela, sigur că se poate proceda la o reducere a TVA de la 25 la sută, la 9 la sută. Este o măsură necesară, pentru cel de-al doilea semestru, pentru care noi încercăm să facem eforturi, în aceste zile, să identificăm, împreună cu Ministrul de Finanţe, aceste sume şi să ne asumăm, în continuare această decizie. Este un angajament politic pe care îl avem în continuare, la care nu am renunţat, dar, repet, trebuie să fie făcute eforturi extraordinare şi de către domnul Chiţoiu (ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, n.r) şi de către domnul Voinea (ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea n.r), să identifice aceste sume”, a arătat Constantin.

Ministrul a explicat, în context, că FMI nu se implică în politica socială la nivel naţional din România şi nici în politica economică pe care şi-o asumă orice guvern.

„Fondul Monetar Internaţional are o relaţie contractuală cu România, cum are cu orice alt guvern. Decizia este la nivel naţional, dar Fondul Monetar Internaţional atrage doar atenţia că ar putea exista riscul ca în cazul în care nu creşte colectarea la bugetul de stat, să avem o pierdere care automat s-ar duce în deficit şi ar destabiliza macroeconomic bugetul de stat”, a subliniat ministrul Agriculturii

Te-ar mai putea interesa și
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat cu scopul de a răsturna rezultatul alegerilor......
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
Update: COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
Update: COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...