Daniel Dăianu a fost ales preşedinte al Consiliului Fiscal

Economica.net
17 07. 2019
daniel_daianu_39099500_50614900

„În data de 16 iulie 2019 a avut loc şedinţa Consiliului Fiscal în cadrul căreia au fost aleşi preşedintele şi vicepreşedintele instituţiei. În urma votului secret al membrilor exprimat în baza art. 56 din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010 a fost ales drept Preşedinte al Consiliului Fiscal academicianul Daniel Dăianu, iar pentru funcţia de vicepreşedinte a fost ales Bogdan-Octavian Cozmâncă”, se arată în comunicat.

La începutul acestei luni, Camera Deputaţilor şi Senatul au numit, în şedinţă comună, membrii Consiliului de Administraţie al BNR, ai Consiliului Fiscal şi l-au desemnat pe preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).

Membrii Consiliului Fiscal au fost validaţi cu un număr de voturi cuprins între 218 şi 303, în timp ce aproximativ 18 parlamentari au votat împotrivă.

Pentru Consiliul Fiscal au candidat George Georgescu, nominalizat de Academia Română, Bogdan Octavian Cozmâncă, nominalizat de BNR, Georgiana Camelia Creţan, nominalizată de ASE, Daniel Dăianu, nominalizat de IBR, şi Bogdan Sebastian Căpraru, nominalizat de ARB, toţi fiind avizaţi favorabil de comisiile parlamentare de buget-finanţe.