Daniel Dăianu: România stă încă relativ bine în ceea ce priveşte datoria publică. Necazul nostru este deficitul bugetar
„În Europa acum s-a ajuns la o înţelegere între Parlament şi Comisie, Consiliu în privinţa noii structuri de guvernanţă economică, noile reguli fiscale, care sunt noi şi nu prea noi. Ce se încearcă în esenţă este de a face sistemul de guvernanţă să fie mai flexibil. De ce? Pentru că, urmare a crizei financiare, pandemiei, a consecinţelor, nevoii de a finanţa tranziţia energetică şi nu ultimamente din cauza războiului din Ucraina, care are efecte uneori devastatoare, datoriile publice au crescut foarte mult. Deşi imediat după prima intervenţie a băncilor centrale şi iniţierea programului de QE, relaxare cantitativă, a existat un angajament ferm de a reveni cu traiectorii pe o pantă descendentă, traiectorii de evoluţie a datoriilor publice care crescuseră foarte mult. Îmi aduc aminte că în Irlanda deficitul bugetar depăşise 30% pentru că preluaseră necazurile din bilanţurile băncilor comerciale. Dar acum s-a ajuns la o înţelegere. Se doreşte această flexibilitate. Avem nu puţine state europene care au datorii publice de peste 100% din PIB. Acum ai spune da, România stă foarte bine. România, în ceea ce priveşte datoria publică, anticipez puţin, stă încă, hai să spunem, relativ bine. Pentru că să ai o datorie publică în jur de 50% pare, să spunem, rezonabil”, a spus Daniel Dăianu, citat de Agerpres.
Media datoriei publice în zona euro este de peste 80% din PIB.
„Necazul nostru este altul, este dimensiunea deficitului bugetar, care nu are o componentă conjuncturală, care ar dispărea, să spunem, fie şi în mod gradual, de la sine. Faptul că s-a revenit la normal cu veniturile şi cheltuielile are componentă structural, oricât de controversată ar fi această noţiune de deficit structural”, a afirmat Daniel Dăianu.
Preşedintele Consiliului Fiscal a afirmat că deficitul bugetar pentru anul acesta se va situa în jurul a 6,4% din PIB, după ce anul trecut a fost de 5,7%, cifra atinsă prin tăierea cheltuielilor de capital. El a declarat că României îi va fi greu să reducă nivelul deficitului bugetar.
„Este clar că regimul fiscal va trebui să se schimbe în continuare. A început, este un proces, dar va trebui să evolueze în sensul acestei ţinte, a creşte veniturile fiscale. Şi aici ai de ameliorat colectarea. ANAF trebuie să funcţioneze mai bine, vămile trebuie să funcţioneze altfel, nu spun mult mai bine, altfel. Pentru că evaziunea fiscală, evitarea plăţii taxelor şi impozitelor, tax avoidance, au condus la acest nivel foarte jos, dar şi regimul fiscal din România, nu numai tax avoidance. Şi aţi văzut şi dumneavoastră între două alternative pe care chiar premierul României le-a evocat, nu, să revii la o cotă unică, dar o autentică cotă unică, nu care a fost lipsă de conţinut, sau impozitare progresivă. Nu ştiu ce se va face. Acestea sunt decizii politice. Este clar însă că nu poţi să rămâi cu venituri fiscale îngheţate în jur de 27% din produsul intern brut”, a spus Daniel Dăianu.