Daniel Dăianu se retrage din postul de consilier de stat al premierului Ponta din „motive personale”

Economica.net
29 05. 2012
daniel_daianu_39099500_50614900

Dăianu a fost numit consilier de stat al premierului la 11 mai.

După publicarea în Monitorul Oficial a deciziei de numire, Dăianu a declarat însă că nu lucrează în aparatul guvernamental, deoarece nu doreşte să fie remunerat pentru activitatea de consiliere a premierului, şi că titulatura de „consilier de stat” este eronată.

Până la semnarea deiziei de numire, Dăianu a lucrat tot ca şi consilier pe probleme economice al preşedintelui PSD Victor Ponta.

Daniel Dăianu, doctor în economie, a fost ministru al Finanţelor, în perioada decembrie 1997-septembrie 1998, după ce anterior, în 1992, a fost ministru adjunct al Finanţelor.

El a lucrat şi ca economist şef la Băncii Naţionale a României, post din care a fost numit ministru în decembrie 1997.

Dăianu critica, în luna februarie a acestui an, modul de utilizare a banilor publici, arătând că România a cheltuit pe investiţii mai mult decât Polonia sau Cehia, ca procent din PIB, cu o medie de peste 5% anual, dar rezultatele par să indice o alocare de numai 1-2%.

În august 2011, preşedintele Traian Băsescu l-a criticat pe Dăianu, spunând că a avut rezultate zero în Guvern, deşi are un renume indiscutabil de economist. Remarca a venit ca reacţie la unele comentarii făcute de Dăianu la adresa măsurilor economice luate de Guvernul Boc.

Dăianu a fost europarlamentar în perioada 2007-2009, fiind candidat din partea PNL. Pentru a ocupa postul de europarlamentar el a demisionat în decembrie 2007 din Consiliul de Supraveghere al Băncii Comerciale Române, post ocupat din septembrie 2005.

În octombrie 2009, Dăianu a încercat să revină la BNR, candidând ca independent pentru funcţia de membru în Consiliul de Administraţie, însă nu a găsit sprijinul necesar în Parlament.

În timpul regimului comunist, din 1976 până în septembrie 1978, el a lucrat la Direcţia de Informaţii Externe (DIE), din MAI. În octombrie 2007, în perioada candidaturilor pentru Parlamentul European, el a afirmat că a intrat în DIE deoarece astfel putea să studieze în străinătate.