Daniel Morar, numit de către preşedintele Băsescu în funcţia de judecător la CC
„Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat luni, 25 martie a.c., Decretul de numire a domnului Daniel-Marius Morar în funcţia de judecător la Curtea Constituţională pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 9 iunie 2013”, informează Administraţia prezidenţială.
Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a trimis o scrisoare privind încetarea în 8 iunie a mandatului Aspaziei Cojocaru, numită în CC la propunerea Camera Deputaţilor.
Biroul Permanent a luat în discuţie şi celelalte cazuri de încetare a mandatului, respectiv ale lui Ion Predescu, numit la propunerea Senatului, şi Acsinte Gaspar, numit la propunerea Preşedinţiei
În scrisoarea preşedintelui Curţii se arată că, potrivit legii 47/1992, cu trei luni înainte de expirarea mandatului fiecărui judecător, preşedintele Curţii sesizează pe preşedintele Camerei Parlamentului care a numit judecătorul sau, după caz, pe preşedintele României, solicitându-i să numească un altul în locul lui, iar numirea trebuie efectuată cu cel puţin o lună înainte de încetarea mandatului judecătorului predecesor.
Din partea Senatului şi Camerei Deputaţilor au fost propuşi de către majoritatea parlamentară Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu.