Daniel Osmanovici a demisionat din funcţia de purtător de cuvânt al CNAS după ce a spus că „oamenii mor oricum, şi cu, şi fără sistem”

Economica.net
21 07. 2019
cnas_logo_35890100

„Confirm, şi-a dat demisia de vineri, din funcţia de şef de serviciu”, a spus Costache.

Premierul Viorica Dăncilă a cerut ministrului Sănătăţii să-i demită pe directorul CNAS pentru defecţiunea din sistemul informatic şi pe purtătorul de cuvânt al instituţiei pentru declaraţiile făcute.

Daniel Osmanovici a declarat, miercuri, într-un interviu la RFI pe tema defecţiunii sistemului informatic de la CNAS, că „oamenii mor oricum, şi cu, şi fără sistem”.

„Am văzut declaraţiile purtătorului de cuvânt de la Casa Asigurărilor de Sănătate, ceea ce arată că nu are ce căuta în această funcţie. De aceea, solicit ministrului Sănătăţii demiterea purtătorului de cuvânt al Casei Asigurărilor de Sănătate şi a directorului Casei Asigurărilor de Sănătate (Răzvan Vulcănescu – n.r.). Nu vom accepta niciodată ca un funcţionar public care deţine o anumită funcţie să aibă astfel de cuvinte pentru cetăţeni. (…) Am avut o discuţie cu doamna ministru legat de acest aspect chiar înainte de a intra în sală”, a declarat joi Dăncilă.