Daniel Pițurlea, proprietarul Concelex, începe vara aceasta livrarea primelor case din Colina Lac, o investiție de 12 milioane de euro

02 05. 2021
daniel piturlea concelex

Construcția proiectului rezidențial a început anul trecut, cu primele 112 case, dintr-un total de 800 de locuințe, iar livrarea lor se va face începând cu această vară.

„Proiectul, care la finalul său va fi compus din peste 800 de locuințe, este gândit a fi dezvoltat în faze și lucrăm acum la prima dintre ele, aferentă a 112 imobile – case și apartamente cu grădină sau terasă pe o suprafață de 30.000 mp, urmând ca, în fazele următoare, dezvoltarea să se întindă pe un teren de 30 ha. Investiția exclusiv pentru această primă fază depășește 12 milioane de euro. Primele locuințe din prima fază vor fi finalizate în această vară, cele 112 imobile fiind livrate succesiv, dar într-un sistem în care, o dată mutat, clientul să nu fie afectat de activitatea din șantier”, a declarat pentru Economica.net, Daniel Pițurlea, proprietarul Concelex.

Până în luna decembrie vor fi livrate toate casele (foto mai jos). După finalizarea caselor din prima fază, acestea vor fi separate de restul loturilor, iar accesul în șantier se va face exclusiv prin exteriorul proiectului. Pe lângă cele 800 de locuințe, proiectul va mai avea și școală, grădiniță, spații comerciale, club-spa și restaurant.

Compania a lansat o campanie restrânsă de pre-lansare a vânzărilor, pentru un prim contact cu potențialii cumpărători, iar cererea și interesul pentru locuințe este mare.

Ce a schimbat pandemia pe piața rezidențială

Pandemia a schimbat preferințele românilor pentru o locuință. Cu perioade de lockdown și munca de acasă, cei care au vrut să-și schimbe locuința s-au uitat către apartamente mai mari, dar și la case sau apartamente cu grădină.

„Dacă este ceva ce pandemia a schimbat în piața rezidențială, acest lucru este tiparul de locuințe căutate. După o perioadă îndelungată petrecută în propriile cămine, oamenii au înțeles cât de important este spațiul, confortul și intimitatea propriei locuințe. Putem confirma un interes foarte crescut al clienților, cei mai mulți dintre ei fiind dornici să se mute în cel mai scurt timp„, ne-a mai declarat Pițurlea.

Primele apartamente din proiectul de la Mogoșoaia se livrează anul acesta

Tot din această vară vor fi livrate și primele apartamente din proiectul Arbo Residence, dezvoltat în Mogoșoaia împreună cu Cristian Erbașu, proprietarul Construcții Erbașu, la care lucrările de construcție au fost demarate în toamna lui 2018. „Până la acest moment am vândut mai mult de jumătate din apartamentele primei faze, formate din 312 unități”, ne-a mai declarat Pițurlea. În total, proiectul va livra pe piață 1.000 de apartamente.

Întrebat dacă a întâmpinat întârzieri în cadrul Arbo, Pițurlea spune că lucrările de construcție au fost corelate cu evoluția lucrărilor de la pasajul Mogoșoaia. „Ne-am dorit să avem certitudinea unui acces facil către proiectul nostru”, explică omul de afaceri.

CITEȘTE ȘI Pasajul Mogoșoaia de pe Centura Capitalei va fi dat în folosință anul acesta, cu 10 luni înainte de termen – secretar de stat

Și tot pe segmentul rezidențial, compania are în dezbatere publică un PUZ pentru un nou proiect, tot în zona de nord a Capitalei, pe un teren unde se pot construi blocuri cu până la 12 etaje. Despre acest proiect, Pițurlea speră ca până anul viitor acest plan urbanistic să fie aprobat.

CITEȘTE ȘI Daniel Piţurlea, proprietarul Concelex, vrea să dezvolte un proiect mixt cu 300 de apartamente

Cum a fost primul an de pandemie

Zona de dezvoltare imobiliară este un vehicul de investiție separat pentru familia Pițurlea față de Concelex, companie ce se axează exclusiv în sectorul construcțiilor. Pentru Concelex, primul an de pandemie a fost unul de adaptare.

Concelex și-a echilibrat portofoliul de lucrări în sectoare diverse. „În momentul în care unul dintre sectoare scădea, am avut de partea noastră atuurile pentru a ne orienta spre zona încă prolifică a investițiilor”, mai spune Pițurlea. Compania a participat la construcția stadioanelor Steaua și Rapid, construiește cele două faze de dezvoltare ale ansamblului rezidențial Parcului 20, dar și proiecte regionale, cum sunt Biserica Ortodoxă  din Viena, dar și Catedrala Ortodoxă din Munchen. În domeniul energetic, compania a executat lucrări și pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă.

„Ne-am orientat către sectoarele unde există în continuare fonduri pentru investiții. În 2019, ne-am apropiat la nivel de grup de 400 de milioane de lei cifră de afaceri. Pentru 2020, deși anul financiar este pentru noi încă în exercițiu, ne așteptăm la o evoluție similară anului 2019″, ne-a mai declarat Daniel Pițurlea.

Despre acest an, Pițurlea spune că a debutat cu un prim trimestru cu o dinamică mai scăzută ca intensitate, dar că estimează ca restul anului să fie unul extrem de activ, și asta pentru că așteaptă rezultatele mai multor licitații la care compania a participat.