Daniel Roginski, Zalando: În România am avut multe surprize plăcute. Europa Centrală și de Est este pe un trend pozitiv

13 11. 2024
Daniel-Roginski-Zalando-General-Manager-CEE

Cu o prezență pe 25 de piețe, 50 de milioane de clienți și vânzări de 14,6 miliarde de euro în 2023, platforma de fashion online Zalando a găsit în 2022, în România, o piață cu surprize plăcute pe care va continua să investească cu precădere în zona de tehnologie și promovare, potrivit managementului companiei. De asemenea, retailerul își va extinde pe plan local și serviciile B2B prin integrarea în platformă a unor branduri locale, în contextul în care modelul de business include închirierea infrastructurii logistică, software-ul și serviciile pentru a sprijini brandurile și comercianții în gestionarea și extinderea afacerilor lor online, atât pe platforma Zalando, cât și în afara acesteia.

Spre exemplu, Zalando a testat recent un nou pilot al cabinei de probă virtuale, care a arătat clienților cum se potrivesc articolele de modă pe un avatar 3D. Într-un pilot cu Levi’s, cabina de probă virtuală a permis utilizatorilor să își ia măsurătorile corporale cu ajutorul smartphone-ului și să vadă cum se potrivesc articolele pe baza formei unice a corpului lor.

Rezultatul? O reducere de până la 40% a ratei de retur pentru acele produse pentru care este folosită tehnologia cabinei de probă virtuale, tehnologie care, probabil, va fi introdusă și în România.

Compania nu a dorit însă să menționeze în ce condiții și când.

„În România am avut multe surprize plăcute, cum ar fi cooperarea cu investitorii. Vorbim, desigur, despre o piață sensibilă la preț, unde consumatorii caută cele mai bune oferte, dar știam acest aspect înainte să intrăm pe piață. Știam că trebuie să ne comportăm în întregime ca un  jucător local, cu o ofertă adaptată local. Așadar, văzând câți clienți se întorc după prima achiziție, am înțeles că ceea ce facem în România rezonează cu clienții și că, după ajustările inițiale, totul a mers bine (pe piața din România n.red.), a declarat Daniel Roginski, General Manager Central and Eastern Europe Zalando.

Cât despre vânzările din acest an, retailerul spune că Europa Centrală și de Est este pe un trend pozitiv. „Vedem multe semne pozitive și cred că putem livra acele rezultate pozitive promise investitorilor”, mai spune Roginski.

Totodată, retailerul spune că se concentrează și pe integrarea în platformă a ofertelor locale.  „Noi numim acest proces internaționalizare. Dacă firma ta din România începe să vândă în Spania, Italia sau Germania, nu este un proces ușor să îndeplinești toate condițiile logistice. Acesta este motivul pentru care am creat o soluție, noi, Zalando, preluăm stocul de la vânzător și avem literalmente grijă de tot pentru ca produsele să ajungă la clientul final adică acoperim preluarea, procesarea comenzilor, ambalare, trimiterea către clienți. Noi oferim aceste servicii partenerilor noștri. Iată de ce am dori să folosim toate aceste capacități și mai mult în lunile următoare (pentru vânzătorii români n.red.). Acesta este un fel de obiectiv”.

Zalando comercializează pe platforma online dedicată României în jur de 4 milioane de SKU, un număr care fluctuează constant în funcție de situație, lucrează în general cu agenții și parteneri, neavând un centru localizat în România, iar produsele sunt aduse din unul dintre cele 12 hub-uri logistice ale companiei din afara țării. Printre brandurile românești din platformă se numără Ancuța Sarca sau Dival.

Potrivit unui studiu realizat de Publicis Groupe Data Intelligence pentru Zalando, la fel ca în multe alte țări, accesibilitatea este un factor critic pentru cumpărătorii români atunci când aleg magazinele de fashion online, jumătate dintre respondenți (52%) considerând acest criteriu ca fiind cel mai important în alegerea platformei.

Al doilea cel mai important motiv pentru a alege un magazin online de fashion este calitatea produselor, opțiune aleasă de o cincime dintre români (20%), urmată de selecția și disponibilitatea produselor (10%) și de branduri (7%). Aproape jumătate dintre români (46%) sunt de acord cu afirmația „Prefer să cumpăr articole de fashion de pe platforme care oferă branduri de înaltă calitate”, comparativ cu 41% care sunt neutri și 13% care nu sunt de acord sau nu cumpără articole de fashion online.

Întrebați despre motivele care îi îndreaptă către cumpărături online și nu spre cumpărături în magazin, comoditatea este citată cel mai des de către respondenți, după găsirea unor prețuri mai bune. Faptul că poți face cumpărături acasă, oricând dorești (ambele 24%) sunt motive importante pentru românii care cumpără haine și încălțăminte online. Totuși, aceștia consideră selecția de produse un alt factor esențial în decizia de a face cumpărături online sau offline. Unul din cinci români (22%) apreciază varietatea de mărimi și stiluri disponibile online, iar 18% menționează diversitatea produselor ca fiind importantă. Unul din zece respondenți menționează accesul la branduri internaționale și colecții exclusive printre motivele pentru care ar alege să cumpăre online în locul unui magazin fizic.

Consumatorii români apreciază, de asemenea, recomandările personalizate și ghidurile de mărimi precise în experiența lor de cumpărături. 65% dintre respondenți sunt de acord că se bazează pe ghidurile de mărimi și feedbackul altor clienți pentru a se asigura că aleg mărimea corectă. Peste jumătate (53%) se bucură să descopere produse de modă cu ajutorul recomandărilor personalizate și deseori iau în considerare recomandările despre articolele care se potrivesc cu cele deja alese (52%). Respondenții întâmpină, de asemenea, cu entuziasm inovațiile care îi ajută să găsească produsele potrivite: o majoritate clară (57%) este de acord că ar folosi o cabină de probă virtuală sau realitatea augmentată pentru a-și găsi mai ușor mărimea. Jumătate dintre respondenți (50%) ar lua în calcul sfaturile de cumpărături bazate pe inteligență artificială, dacă ar fi disponibile.

Comparând diferite grupuri de vârstă, studiul arată că tinerii consumatori (18-24 de ani) sunt mai implicați în cumpărăturile online și sunt mai influențați de tendințele de modă și de recomandările personalizate, preferând o experiență mai dinamică și orientată spre tendințe. Consumatorii cu vârsta cuprinsă între 25 și 44 de ani au, de asemenea, o preferință mai puternică pentru recomandările personalizate decât media. În contrast, grupurile mai în vârstă (45+ ani) pun un accent mai mare pe comoditate și indicatori de calitate, precum reputația brandului, subliniind astfel preferința lor pentru o experiență de cumpărături de încredere și simplă.

Studiul a fost realizat pe un eșantion reprezentativ de 1.001 români, bărbați și femei, cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani, care au făcut cumpărături online cel puțin o dată. Colectarea datelor a avut loc între 28 octombrie și 4 noiembrie 2024, asigurând o distribuție echilibrată în funcție de gen, vârstă și nivel de educație.

Fondată în Berlin în 2008, Zalando este cea mai mare retailer de fashion online multi-brand din Europa. Compania spune că edifică un ecosistem pan-european pentru comerțul electronic de modă și lifestyle, bazat pe două direcții de creștere: Business-to-Consumer (B2C) și Business-to-Business (B2B). În B2C, compania are peste 50 de milioane de clienți activi din 25 de piețe. În B2B, compania spune că își folosește infrastructura logistică, software-ul și serviciile pentru a sprijini brandurile și comercianții în gestionarea și extinderea afacerilor lor online.