Daniel Zamfir îi cere ministrului Finanţelor lista băncilor care nu au plătit impozit pe profit în ultimii 5 ani
„În urma afirmaţiei dumneavoastră din spaţiul public potrivit căreia 31 de instituţii bancare care operează pe teritoriul României nu au plătit în ultimii cinci ani impozit pe profit, vă solicit să trasmiteţi Comisiei economice, industrii şi servicii a Senatului următoarele informaţii: lista celor 31 de bănci la care făceaţi referire în afirmaţiile dumneavoastră; situaţia plăţii impozitului pe profit a instituţiilor financiare nebancare şi a colectorilor de creanţe în ultimii 10 ani”, a afirmat Daniel Zamfir, citat de News.ro.
În încheiere, senatorul PNL i-a transmis ministrului de Finanţe, Ionuţ Mişa că ar fi „util” ca materialul să fie trimis Comisiei economice până în data de 10 august 2017.
Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a declarat miercuri, la Antena 3, că unităţile bancare, în proporţie de 70%, nu plătesc impozit pe profit. „Băncile, în proporţie de 70%, nu plătesc impozit pe profit. Anul trecut, din 46 de unităţi bancare, 31 au declarat pierderi însumând 9,8 miliarde de lei. În ultimii cinci ani, doar 15 bănci au plătit impozit pe profit şi am inclus aici şi băncile care au plătit doar într-un singur an din cei cinci. Suma astfel colectată a fost de 1,7 miliarde de lei”, a precizat Ionuţ Mişa.