Daniel Zamfir (PNL), scrisoare către Cioloş: „Aţi ales să serviţi interesele băncilor. Opriţi minciuna şi intoxicarea!”

Economica.net
20 03. 2016
daniel_zamfir_credite_banci_346645_26015600_67283500

„Opriţi minciuna, intoxicarea şi abuzul împotriva Legii dării în plată. (…) Vă scriu plin de revoltă că dumneavoastră, premierul României, aţi ales să serviţi interesele unor bancheri străini care în a doua cea mai săracă ţară din Europa au făcut profit dublu faţă de media europeană, în loc să serviţi demn interesele celor care cu adevărat aveau nevoie să fie reprezentaţi de dvs: cetăţenii României! În timp ce o mână de bancheri s-au ales cu bonusuri, sute de mii de familii de români au viitorul sub spectrul ruinei”, se arată în scrisoarea transmisă de liberal.

Daniel Zamfir spune că, în punctul de vedere al Guvernului transmis Parlamentului, prim-ministrul preia „aproape cuvânt cu cuvânt” atacurile mediului bancar la adresa legii. „Aici vă diferenţiati major de Preşedintele României! Spre onoarea sa, Preşedintele României n-a preluat nimic din discursul apocaliptic, toxic, manipulator al băncilor atunci când a retrimis legea în Parlament, cerând doar lămurirea unor chestiuni de tehnică legislativă”, mai spune Zamfir, comparând în mai multe rânduri discursul lui Klaus Iohannis pe această teme cu cele ale lui Dacian Cioloş şi ale Guvernului.

Iniţiatorul legii dării în plată mai spune că proiectul său nu anulează garanţia statului şi nu afectează programul Prima Casă, aşa cum se arată în punctul de vedere al Guvernului.

„Decizia de a continua Programul Prima Casă vă aparţine în exclusivitate, iar doamna ministru Dragu, încă dinainte de adoptarea Legii dării în plată, anunţa public incertitudinea continuării programului din alte motive decât acesta lege. Ca atare, domnule prim-ministru, opriţi minciuna!”, continuă liberalul.

„Nu sunteţi prim-ministrul celor 40 de bănci străine, sunteţi premier peste o Românie în care aceste bănci şi-au permis abuzuri şi ilegalităţi pe care nu şi le-au permis în nicio ţară din Europa!”, mai spune acesta.

Daniel Zamfir îşi încheie scrisoarea cu un apel către Cioloş să oprească „intoxicarea” în privinţa proiectului său.

„N-am să vă cer demisia pentru că am convingerea că, dacă n-aţi făcut acest gest de onoare în cazul copiilor din Argeş, n-o veţi face nici acum! Ca parlamentar şi cetăţean al acestei ţări nu-mi rămâne decât să vă expun public incorectitudinea şi să vă cer să vă opriţi!”, scrie acesta.

Guvernul a transmis Parlamentului un punct de vedere critic la adresa Legii dării în plată, afirmând că ar putea să o susţină doar dacă sunt operate modificări ample, având în vedere că actuala formă ar putea afecta stabilitatea băncilor, precum şi a întregii pieţe financiare din România.

„Riscurile generate de aplicarea legii în forma transmisă spre reexaminare Parlamentului sunt majore. (…) Consecinţele negative aferente ar putea fi semnificative, efectele generate de aplicarea legii fiind greu de cuantificat, ca urmare a precedentului creat, hazardului moral general, precum şi a incertitudinii care poate afecta în mod semnificativ percepţia mediilor investiţionale asupra predictibilităţii cadrului legislativ din România”, se arată în punctul de vedere al Guvernului.

Guvernul transmite că ar poate susţine proiectul, însă numai dacă sunt luate în considerare aceste critici. Mai mult, Executivul precizează că modificările din Senat, după reexaminarea proiectului, nu rezolvă decât parţial problemele din lege.

Legea dării în plată se află în acest moment la reexaminare în Parlament, în comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor. Reexaminarea a fost aprobată de Senat, cu modificări.