Daniela Iliescu va fi noul director general al Patria Bank

Economica.net
08 03. 2019
daniela_iliescu_9527__42127000

Astfel, după mai bine de 10 ani de activitate în Grupul Patria Bank, Bogdan Merfea va preda ștafeta poziției executive unui alt membru din Consiliul de Administratie Patria Bank, respectiv Danielei Iliescu.

Bogdan Merfea va rămâne membru al Consiliului de Administrațe al Patria Bank și Președinte al Consiliului de Administrație al Patria Credit, în paralel cu implicarea în proiecte educaționale și de voluntariat.

Daniela Iliescu are o experiență solidă în domeniul financiar-bancar monitorizând de-a lungul carierei investițiile pe care fondurile EEAF (Emerging Europe Accession Fund) și BAF (Balkan Accession Fund) le au în România și coordonând tranzacțiile financiare complexe, respectiv achiziții și fuziuni, în care grupul Patria Bank a fost implicat.

Anterior pozițiilor actual deținute, Daniela Iliescu a lucrat în cadrul PWC România, unde a fost responsabilă cu coordonarea serviciilor de audit și consultanță financiară pentru clienți importanți din domeniul bancar, leasing, companii de creditare și de gestionare a activelor. Totodată, a absolvit Academia de Studii Economice (București) și cursurile Executive MBA ale Universității din Viena.