Danone are un nou director comercial
Echipa de management Danone România, unul dintre cei mai importanţi procesatori din industria lactatelor din România, are un nou membru începând cu decembrie 2013, după preluarea de către Roxana Tisăianu a poziţiei de Director Comercial România și Director de Dezvoltare Moldova și Țările Adriatice, informează un comunicat al companiei. Tisăianu va raporta către Dieter Schulz, Director General Danone Europa de Sud Est. „Mă bucur să revin în România după o experiență internațională care mi-a oferit o perspectivă proaspătă asupra practicilor din peste 10 țări și din Grupul Danone, pentru a raspunde cât mai bine nevoilor unei piete dinamice de lactate, marcată de o schimbare accelerată. Consumatorii români devin tot mai interesați și exigenți în privința alimentelor pe care le achiziționează și de aceea prioritatea mea va fi sa le înțeleg cât mai bine așteptările și să întăresc relația dintre companie și comercianți, împreună cu care cred cu putere că putem să oferim cele mai bune alegeri alimentare pentru o nutriție sănătoasă și echilibrată, ” a declarat Roxana Tisăianu, Director Comercial România.
Adrian Pascu, care a ocupat până în prezent poziția de Director Comercial România și Director de Dezvoltare Moldova și Țările Adriatice, preia poziția de Director Vânzări pentru Divizia Moscova din Rusia, tot în cadrul grupului Danone. Adrian Pascu a ocupat diferite poziții în organizația de vânzări a Danone România în ultimii nouă ani, contribuind semnificativ la dezvoltarea companiei pe piața românească
Roxana Tisăianu este licenţiată a Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică din Academia de Studii Economice Bucureşti. Cu o experienţă profesională de peste 15 ani, ea a coordonat anterior departamentul de trade marketing in Danone România, precum și echipele de vânzări pe zona de proximitate și clienți majori, la nivel național. Roxana este unul dintre românii care au dobândit în ultimii ani experiență internațională în cadrul grupului Danone, pentru ca ulterior să revină în România.