„Dansez pentru tine” – lider de audienţă pe toate segmentele de public

Prima ediţie din cel de-al 14-lea sezon al show-ului "Dansez pentru tine", care a fost difuzată vineri seară, a fost lider incontestabil de audienţă pe toate segmentele de public, informează Pro TV.
Economica.net - sâm, 19 oct. 2013, 15:17

Seară plina de emoţie, eleganţă şi surprize, vineri, la „Dansez pentru tine”. Cel de-al 14-lea sezon al show-ului a debutat exact de ziua lui Ştefan Bănică, prilej ca întreaga echipă să îi ureze prezentatorului „La mulţi ani” la fiecare pas şi să îi facă aniversarea de neuitat. Dacă e posibil ca Ştefan să fi pierdut la un moment dat numărul celor care i-au transmis toate gândurile bune, cu siguranţă momentul în care a primit din partea echipei „Dansez pentru tine” o chitara îi va rămâne întipărit în suflet.

„Să îţi poarte noroc şi să îţi aducă şi mai mult succes”, i-a transmis Iulia Vântur, iar Ştefan a recunoscut, vizibil emoţionat: „Fraţilor, v-aţi întrecut pe voi înşivă. E superbă şi abia aştept să o încerc!”.

Telespectatorii au văzut vineri seară pentru prima dată în acest sezon rodul orelor întregi de repetiţii. Perechile intrate în competiţie şi-au prezentat visurile pentru care luptă şi au încercat să profite de energia debordantă din platou pentru a da tot ce e mai bun din ele pe ringul de dans şi pentru a demonstra că stăpânesc cele două stiluri ale serii: freestyle şi vals.

 Nivelul crescut al concurenţilor a atras după sine şi pretenţii mai ridicate din partea juriului, care a sancţionat drastic şi în unanimitate prestaţiile perechilor de la vals. Lăudate pentru eleganţa şi felul în care au reuşit să plutească pe ritm, echipele din care fac parte Sore şi Ilinca Vandici au reuşit să se claseze pe primele două locuri în prima ediţie din acest sezon. La polul opus, Ruby şi Sorin Brotnei vor avea o săptămână de foc, în care vor fi nevoiţi să muncească de două ori mai mult, pentru că au ajuns la duel.

Telespectatorii au trăit aseară emoţiile alături de concurenţi. În intervalul orar 20.30 – 01.11, atunci când a fost difuzată emisiunea, Pro TV a fost lider incontestabil de audienţă. Astfel, pe publicul din mediul urban, ProTV a înregistrat, în medie, 8,6 puncte de rating şi 21% din cota de piaţă, în timp ce Antena 1, clasata pe locul al II-lea, a obţinut de aproape două ori mai puţin, respectiv 4,5 puncte de rating şi 11% din cota de piaţă.

Pro TV a fost de neînvins şi pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, unde a înregistrat, în medie, 8,4 puncte de rating şi 22,8 procente din cota de piaţă. Antena 1, clasată şi de această dată pe locul al II-lea, a avut 5,6 puncte de rating şi 15,3% cota de piaţă.

În minutul de aur al show-ului de vineri, la 21.50, aproape 3.000.000 de telespectatori de la nivelul întregii ţări urmăreau Pro TV, care înregistra 14,7 puncte de rating şi 26,3% cota de piaţă.

Telespectatorii au avut nenumărate motive de bucurie pentru că au ales să îşi petreacă seara la Pro TV. Dominată de alb şi negru, ediţia de vineri a emisiunii „Dansez pentru tine” a debutat cu freestyle. Echipa formată din Giani Kiriţă şi Dana Matei (Lockid) a deschis seara de dans. Beatrice Rancea a spus că începutul coregrafiei i s-a părut interesant, dar că şi-ar fi dorit mai mult spectacol, în timp ce Mihai Petre a recunoscut că i-a placut ceva la Giani: „acel bounce pe care l-a avut, acea mişcare arcuită”. Juratul a atras însă atenţia asupra unui aspect foarte important: „Giani pare că a lipsit de la antrenamente, mi s-a parut că se gândeşte prea mult la paşi. O lipsă de expresivitate totală”, a declarat Mihai Petre. Tot el a amintit că punctează perechea şi a sfătuit-o pe Dana, o foarte bună dansatoare, ca pe viitor să îşi susţină partenerul pentru a fi o echipă echilibrată. Şi Emilia Popescu l-a sfătuit pe Giani să aibă încredere în Dana şi în Vica, cea care le este coregraf: „Lasă-te în voia lor, uită de tine dacă poţi, şi vei ajunge la performanţă”, i-a spus actriţa.

Sore şi Dark au dansat freestyle pe piesa „Impossible”, iar la finalul emisiunii au aflat că nimic nu este imposibil: munca lor din ultimele săptămâni a fost răsplătită cu mult râvnitul loc I. „Sincronizare perfectă!”, a concluzionat Emilia Popescu, cea care a şi mărturisit că o admiră pe Sore pentru modestie, perseverenţă şi tenacitate. „O echipă egală ca potenţial”, a fost de părere Beatrice Rancea, iar Edi Stancu a spus că freestyle-ul lor a fost unul dintre momentele lui preferate.

Următorii care au pus accentul pe freestyle au fost Sorin Brotnei şi Alexandra Popovici. Elwira Petre, noua membră a juriului, a simţit potenţialul echipei, dar a sancţionat rigiditatea momentului lor. „Mi-aţi dat impresia că dansaţi un pic cu frâna de mână trasă”, a spus ferm jurata. Emilia Popescu i-a atras atenţia lui Sorin că a obosit foarte tare în timpul dansului, iar Mihai Petre şi-a exprimat nemulţumirea faţă de un anumit moment coregrafic: „M-a deranjat ieşirea ta din peisaj, Sorin! Eu vreau să văd dans, nu plimbări pe canapeaua cu rotile. Alt lucru care nu mi-a plăcut la tine, Sorin, este faptul că numeri în timp ce dansezi”, a declarat Mihai. Cei doi nu au reuşit să facă o impresie strălucită nici la vals, iar asta a făcut să fie una dintre cele două echipe condamnate la duel.

Echipa formată din „nebunii” Dima din LaLa Band şi Iulia Clisu a fost, cu siguranţă, o apariţie şocantă. Dima era într-un scaun cu rotile, iar Iulia, legată cu două fâşii de material de o canapea. Edi Stancu a apreciat originalitatea coregrafiei şi a spus ca Istvan s-a jucat foarte frumos cu aptitudinile lor.

Ilinca Vandici şi Răzvan Marton au fost protagoniştii unui moment de primă clasă şi au afirmat la finalul dansului că mai au multe de arătat în ringul visurilor. Ilinca a fost admirată pentru feminitatea ei atât de partea masculină a juriului, cât şi de cea feminină.

Elena Ionescu, solista trupei Mandinga, şi partenerul ei, Freek, s-au salvat de la duel pe ultima sută de metri. „Nu sunteţi o pereche omogenă, trebuie să găsiţi un numitor comun cât mai curând. Nu-mi plac indivizii când e vorba de perechi”, a spus ferm Mihai Petre, care le-a amintit încă o dată că el notează dansul în pereche, nu pe cel al fiecărui membru în parte. „Îmi place foarte mult plăcerea cu care dansezi, dar din păcate e foarte mare diferenţa dintre voi”, i-a spus şi Elwira Elenei.

Ruby şi Alexandru Ciobanu, cea de-a doua echipă condamnată la duel, au strâns de la juriu atât sancţiuni, cât şi încurajări. „Nu mi-au plăcut prizele”, a declarat Mihai Petre. „Arătai chinuită… picioarele strâmbe, mâinile la fel”, a continuat să-i spună juratul frumoasei Ruby. „Sunt sigură că o să fie din ce în ce mai bine, nu vă speriaţi de seara asta”, le-a spus cu îngăduinţă Beatrice Rancea. Elwira Petre a admirat expresivitatea lui Ruby şi l-a sfatuit pe Alexandru să ridice ochii din pământ atunci când dansează pentru a interacţiona cu publicul şi a se umple astfel de energia pe care i-o transmite.

Ultima echipă din concurs, formată din Falemi Nana şi Emanuela Mitrea, a combinat fotbalul cu dansul. Emilia Popescu a spus despre Falemi că are un farmec deosebit şi că prevede că următoarele apariţii vor fi adevărate performanţe. Mihai Petre nu s-a lăsat însă înduplecat de felul în care Falemi a jonglat cu mingea pe ringul de dans.

Dacă la freestyle juraţii au găsit şi laude, sancţiunea a fost cuvântul de ordine în jurizarea valsului. Cu excepţia echipelor din care fac parte Sore şi Ilinca, care s-au distins prin eleganţă, şi a celei din care face parte Falemi, cel care a fost declarat „o surpriză placută”, celorlalte echipe li s-a explicat faptul că valsul are reguli stricte şi că, pentru a face performanţă, ele trebuie respectate.

Săptămâna viitoare, echipele Ruby – Alexandru Ciobanu şi Sorin Brotnei – Alexandra Popovici sunt condamnate la duel. Telespectatorii pot vota pentru salvarea echipei favorite prin SMS la 1322 cu textul „Sorin”, pentru salvarea echipei Sorin Brotnei – Alexandra Popovici sau cu textul „Ruby”, dacă vor ca Ruby şi Alexandru Ciobanu să continue competiţia în ringul visurilor. De asemenea, echipele pot fi votate sunând la 0900 760 403 pentru Sorin şi Alexandra şi la 0900 760 407 pentru Ruby şi Alexandru. Numerele de telefon sunt apelabile doar din reţelele Romtelecom şi Alonia.

Te-ar mai putea interesa și
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian afiliat Jihadului Islamic a anunţat joi moartea a cinci dintre jurnaliştii săi, ucişi într-un atac israelian în Fâşia Gaza, armata israeliană susţinând......
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență ...
Surse guvernamentale azere au confirmat joi în exclusivitate pentru Euronews că o rachetă sol-aer rusească a provocat ...
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din ...
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe ...