Potrivit acestuia, România este una dintre ţările care colaborează foarte strâns cu OCDE, în special în domeniul Concurenţei, însă o eventuală aderare ca membru deplin ar însemna parcurgerea unui proces lung şi complicat.
William Danvers, al doilea om ca importanţă în cadrul Organizaţiei, a fost prezent la Bucureşti la mijlocul acestei săptămâni la conferinţa de lansare a proiectului ‘Analiza impactului reglementărilor în vigoare asupra mediului concurenţial în sectoare cheie ale economiei româneşti’. Practic, Consiliul Concurenţei din România şi experţii OCDE vor analiza legislaţia din trei domenii-cheie ale economiei româneşti, pentru a vedea dacă există prevederi care împiedică o bună competiţie pe piaţă.
Oficialul OCDE a vorbit în interviu despre beneficiile pe care le poate avea implementarea cu succes a acestui proiect asupra întregii economii româneşti şi a arătat câteva exemple din alte ţări care au trecut printr-un proces similar şi au reuşit majorarea PIB-ului din aceste considerente.
OCDE este o organizaţie creată în 1960 de 20 de state, pentru dezvoltarea la nivel global. În prezent, organizaţia numără 34 de state membre dintre cele mai dezvoltate din lume, la care se adaugă economii emergente, precum Mexic, Turcia sau Chile.
Cum s-a născut acest proiect pe care îl derulaţi în parteneriat cu Guvernul României?
William Danvers: A fost iniţiativa Guvernului României de a veni la OCDE şi a propune acest proiect. Noi am făcut un proiect similar în Grecia. Este vorba de analiza minuţioasă a legislaţiei din trei domenii: procesarea alimentelor, construcţii şi transportul de marfă pe cale maritimă şi rutieră. Va fi format un comitet de către membrii Consiliului Concurenţei din România, care va angrena şase oameni în acest proiect, iar din partea OCDE vor participa 10 experţi, printre care cei de la biroul din Bucureşti, dar şi detaşaţi de la Paris. Cel mai probabil, analiza va dura un an, iar la începutul anului 2016 vom publica un raport.
Ne vom axa pe cele trei domenii, unde vom face o analiză atentă a legislaţiei existente, apoi vom veni cu recomandări. Aceste recomandări vor fi din partea OCDE, apoi Guvernul va decide ce va face în continuare. Guvernul elen a decis să implementeze unele dintre recomandările făcute acolo şi anticipăm că la fel va face şi Guvernul român.
Ce beneficii vom avea în urma implementării cu succes a acestui proiect?
William Danvers: Avantajul de a avea o legislaţie care să încurajeze o mai bună competiţie duce la îmbunătăţirea funcţionării mediului de afaceri. De exemplu, în Grecia, recomandările noastre însemnau o îmbunătăţire de 5 miliarde de euro sau 2,5% din PIB-ul lor. Australia a trecut, de asemenea, printr-un proces similar. A fost nevoie de cinci ani, iar, în urma acestor modificări, ei estimează că PIB-ul lor a crescut de atunci cu 1 – 1,75% pe an pe an datorită acestor schimbări. Deci iată câteva exemple de îmbunătăţiri după analiza legislaţiei din punctul de vedere al conformităţii cu legislaţia concurenţei. Este vorba de faptul că legislaţia se poate îmbunătăţi într-un mod isteţ şi fiecare ţară cred că are ce îmbunătăţi.
Legislaţia poate uşura sau îngreuna modul unei companii de a face business. Dacă trebuie să treci prin prea multe etape pentru a deschide o afacere, poate pui o barieră cuiva care vrea să investească într-o anumită ţară. Poate că unele din aceste etape nu sunt necesare. Timpul înseamnă bani, iar oamenii de afaceri nu vor să cheltuiască degeaba nici timp, nici bani. Iar mediul de afaceri este cel care creează efectiv joburi. La fel, şi comunitatea de business trebuie să fie implicată în acest proiect.
Vedeţi vreo asemănare între România şi Grecia din acest punct de vedere?
William Danvers: Văd asemănări între toate ţările care trebuie să analizeze legislaţia din punctul de vedere al politicilor de concurenţă şi cred că orice ţară trebuie să facă acest lucru din când în când. Iată că Guvernul României a decis că acest exerciţiu este extrem de util. Nu cred că acest proiect este unul dificil, nu este nimic politic aici, ci este un exerciţiu economic.
Cum aţi caracteriza România?
William Danvers: Este un loc minunat, o ţară minunată. Cred că România este una dintre acele ţări care a arătat că, atunci când trebuie făcute schimbări, ele sunt făcute. Cred că aveţi un mediu economic foarte bun şi sunteţi parte a Uniunii Europene, deci iată câteva avantaje. Nu sunt economist de meserie, dar prezenţa mea aici, ce am văzut şi cum s-au prezentat oficialii guvernamentali îmi arată că sunteţi pe drumul cel bun. Oricum, în ultimii ani, aţi evoluat foarte mult, aţi făcut foarte multe pentru încurajarea mediului de afaceri, iar acest proiect face parte din această evoluţie. Mai sunt multe de făcut, dar sunteţi destul de aproape.
Cât de departe este România de a deveni membru cu drepturi depline al OCDE?
William Danvers: Procesul de aderare la OCDE este lung şi complicat. Dar ne bucurăm că România participă la întâlnirile diviziilor şi comisiilor noastre. De exemplu, Consiliul Concurenţei din România deja participă la întruniri. Reprezentanţi din România participă la 18 comisii şi subcomisii din cadrul Organizaţiei. România este o ţară care cred că se simte confortabil în OCDE şi, dacă România vrea să facă mai mult şi găseşte o cale să facă asta, vom aprecia aceste eforturi.
De altfel, cooperarea noastră este atât de strânsă, încât România poate deveni prima ţară non-membru OCDE care poate primi statutul de asociat. Aceasta în cadrul Diviziei de Concurenţă din cadrul Organizaţiei. Există un proces pe care trebuie să-l parcurgă România, apoi Divizia trebuie să spună da, invităm România să ne fie asociat. Apoi există un alt comitet prin care trebuie să treceţi şi, în final, Consiliul de Conducere decide. Sunt optimist că acest lucru se va întâmpla. Aceasta este o mare realizare, este un exemplu despre felul în care România face paşi înainte