Daraban, CCIR: România nu este în criză economică, ci într-o criză a energiei

România nu este în criză economică, ci se află într-o criză a energiei, a declarat, miercuri, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, la evenimentul "Topul firmelor din Bucureşti".
AGERPRES - joi, 06 oct. 2022, 08:31
Daraban, CCIR: România nu este în criză economică, ci într-o criză a energiei

„România nu este în criză economică. E foarte rău când auzi un decident care spune că suntem în criză economică. Nu suntem în criză economică, suntem într-o criză a energiei. Criza economică vine atunci când există o auto-suficienţă, auto-satisfacţie. Noi avem un război cu energia în următorii ani şi războiul, în general, aduce progres. Eu sunt realist şi cred că Europa va găsi soluţiile în următorii doi-trei ani pentru a compensa aceste probleme energetice şi sunt convins că acest lucru se va rezolva. Dar, repet, nu aş mai vrea să aud de criză economică, pentru că descurajăm oamenii în a face investiţii, în a merge înainte”, a spus Daraban,

Preşedintele CCIR a vorbit şi despre mediul de afaceri din România şi a punctat faptul că „economia românească este foarte polarizată”, cu „foarte puţini jucători economici”.

„Spuneam, de la 1 august, au depus bilanţul 802.243 de societăţi comerciale. Din acestea, 4.442 realizează 65% din cifra de afaceri la toţi cei care au depus bilanţul. Cu alte cuvinte, 0,55% din numărul total de societăţi care au depus bilanţul realizează 65% din cifra de afaceri totală. Cred că acest lucru spune foarte multe despre polarizarea economiei naţionale. Că spui 802.243 şi spui în acelaşi timp 744.259 de microîntreprinderi. Acestea, pe 346 din 2004 ar trebui să însemne maximum nouă salariaţi. Paradoxul este că nu angajează nici măcar un milion de oameni. Microîntreprinderile din România angajează 920.000 de oameni. Este o realitate, cu toată părerea de rău, este un business de subzistenţă. De aceea, noi câteodată le-am şi propus decidenţilor să nu impoziteze absolut deloc microîntreprinderile şi, eventual, să le impună un minim de trei salariaţi la care să le ia taxele pe muncă, aşa cum sunt ele luate în România zilelor noastre. Nu prea am fost ascultaţi, pentru că, în general, dialogul social în România nu prea există. Este doar mimat. E o realitate. Noi o spunem pe şleau”, a susţinut Mihai Daraban,

În viziunea acestuia, va trebui să ne axăm foarte mult pentru a balansa macroeconomic România, pe aceste aspecte ale industriei, de a asigura bunuri de larg consum şi să fim din ce în ce mai puţin dependenţi de aceste importuri.

„Este foarte sănătos să ne crească PIB-ul pe consum. Problema este să consumăm ce se produce în România, indiferent de naţionalitatea producătorului. Sunt optimist pentru faptul că anul trecut erau cam 40.000 de societăţi în minus care au depus bilanţul. Erau 768.372, deci este o dinamică pozitivă. Am pierdut şi un pariu. Am zis că cifra de afaceri totală nu va depăşi 350 de miliarde de euro, dar iată-ne că suntem la 391 de miliarde de euro, cifră de afaceri, pe toţi cei care au depus bilanţul bineînţeles, că la ei ne rezumăm. Şi din punctul acesta de vedere trebuie să fim optimişti”, a afirmat Daraban.

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a organizat, miercuri, cea de-a XXIX-a ediţie a Topului firmelor din Municipiul Bucureşti, eveniment în cadrul căruia au fost premiate 7.251 de firme din Capitală, cu o cifră de afaceri cumulată pentru 2021, în valoare de 96 miliarde de euro, în creştere cu 15% faţă de anul anterior.

Te-ar mai putea interesa și
Benzinăriile Rompetrol și-au crescut vânzările de carburanți în acest an
Benzinăriile Rompetrol și-au crescut vânzările de carburanți în acest an
Rompetrol Downstream, divizia de distribuție a produselor petroliere a grupui Rompetrol, a raportat o creștere a volumelor vândute prin stații, în primele nouă luni ale acestui an....
Ucraina: Reţeaua energetică, vizată de un nou atac rusesc ‘masiv’, potrivit Kievului
Ucraina: Reţeaua energetică, vizată de un nou atac rusesc ‘masiv’, potrivit Kievului
Reţeaua energetică ucraineană, deja foarte fragilă, a fost vizată duminică dimineaţă de un nou atac rusesc 'masiv', ...
Premierul Ciolacu, vizită de lucru la Bruxelles; întâlniri cu şeful NATO, preşedinţii Consiliului European şi Parlamentului European
Premierul Ciolacu, vizită de lucru la Bruxelles; întâlniri cu şeful NATO, preşedinţii Consiliului European şi Parlamentului ...
Prim-ministrul Marcel Ciolacu, însoţit de o delegaţie guvernamentală din care fac parte ministrul Afacerilor Externe, ...
India anunţă că a testat cu succes o rachetă hipersonică
India anunţă că a testat cu succes o rachetă hipersonică
India, ţară dotată cu arma nucleară, a anunţat duminică primul test reuşit cu rachetă hipersonică, transmite AFP.