Darea în plată: Deciziile instanțelor înclină în favoarea băncilor

Potrivit unei analize făcute de avocatul Dragoș Bogdan de la la Stoica și Asociații pe 15 cele mai importante județe din România și în București, din cele 3.594 de litigii pe legea dării în plată, 593 de dosare au fost soluționate în primă instanță. Dintre acestea, 357 au fost în favoarea băncilor și 236 nefavorabile instituțiilor de credit.
Gabriela Ţinteanu - mar, 28 mart. 2017, 12:10
Darea în plată: Deciziile instanțelor înclină în favoarea băncilor

„Darea în plată nu mai este posibilă în momentul de față: bancă să fie obligată să primească imobilul dat în plată fără să crâcnească”, spune Dragoș Bogdan. Potrivit statisticilor prezentate de acesta pe eșantionul luat ca exemplu și analizat în baza site-ului portal.just.ro, în cele 15 județe au fost înregistrate 3.594 de litigii pe baza legii dării în plată. În primă instanță au fost soluționate 593 de procese. Surprinde încă numărul destul de mare al proceselor care au deciziile suspendate în așteptarea Curții Constituționale, în număr de 890 de dosare, în timp ce repuse pe rol au fost alte 78 de dosare.

Dintre cele 593 de dosare soluționate, doar 236 au fost favorabile clienților băncilor, în timp ce 357 au fost favorabile băncilor comerciale. O altă statistică interesantă prezentată de avocatul de la Stoica și Asociații este cea referitoare la dosarele soluționate de instanțele de judecată după publicarea deciziei Curții Constituționale, 326 litigii soluționate pe impreviziune.

Dragoș Bogdan a dat cu această ocazie definiția impreviziunii care stă la baza proceselor existente la ora actuală pe rolul instanțelor de judecată: „(…) un eveniment excepțional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privinţa amplorii şi a efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor prevăzute de acesta”. Avocatul a analizat și câteva cazuri soluționate deja de instanțele de judecată și felul în care aceștia au constatat existența sau nu a impreviziunii în litigiile analizate.

Acesta a precizat că darea în plată nu se mai poate realiza la ora actuală printr-o simplă notificare, ci este condiționată de renegocierea clauzelor contractuale din dosarul de credit. În cazul inexistenței unui acord, litigiul ajunge în instanță unde se constată dacă au fost sau nu îndeplinite condițiile de impreviziune. Mai mult, Dragoș Bogdan apreciază că, prin legea 77/ 2016, debitorii sunt prejudiciați de această lege.

În baza Codului Civil puteau aplica impreviziunea și cei care au aplicat pentru Prima Casă și cei cu valori ale creditelor mai mari de 250.000 de euro.

Numărul notificărilor pe Legea privind darea în plată era de 7.000 la finalul lunii februarie, cu o valoare a creditelor notificate de 2 miliarde lei, potrivit unei declarații recente a lui Liviu Voinea, viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR).

Te-ar mai putea interesa și
Taiwan anunţă că a detectat 59 de avioane chineze în jurul insulei în 24 de ore
Taiwan anunţă că a detectat 59 de avioane chineze în jurul insulei în 24 de ore
Taiwan. Autoritățile de la Taipei au afirmat marţi că a detectat 59 de avioane militare chineze în 24 de ore în jurul insulei, un record din octombrie 2024, la câteva zile după ce......
UE ar trebui să se concentreze pe dezvoltarea producției existente de semiconductori, mai puțin poluantă
UE ar trebui să se concentreze pe dezvoltarea producției existente de semiconductori, mai puțin poluantă
În condițiile în care poluarea legată de fabricarea de cipuri de computer de ultimă oră necesare pentru IA crește ...
Pentru a ocoli taxele de poluare, Honda și Suzuki vor pune în comun emisiile proprii cu cele ale Tesla
Pentru a ocoli taxele de poluare, Honda și Suzuki vor pune în comun emisiile proprii cu cele ale Tesla
Honda și Suzuki vor pune în comun emisiile de carbon cu producătorul american de vehicule electrice Tesla în 2025 pentru ...
ANPC a dat amenzi de peste 820.000 lei și a oprit activitatea a 17 unități economice
ANPC a dat amenzi de peste 820.000 lei și a oprit activitatea a 17 unități economice
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a dat amenzi de peste 820.000 de lei unor operatori economici, ...