Darea în plată: Deciziile instanțelor înclină în favoarea băncilor

28 03. 2017
chei_768594376549_04830500

„Darea în plată nu mai este posibilă în momentul de față: bancă să fie obligată să primească imobilul dat în plată fără să crâcnească”, spune Dragoș Bogdan. Potrivit statisticilor prezentate de acesta pe eșantionul luat ca exemplu și analizat în baza site-ului portal.just.ro, în cele 15 județe au fost înregistrate 3.594 de litigii pe baza legii dării în plată. În primă instanță au fost soluționate 593 de procese. Surprinde încă numărul destul de mare al proceselor care au deciziile suspendate în așteptarea Curții Constituționale, în număr de 890 de dosare, în timp ce repuse pe rol au fost alte 78 de dosare.

Dintre cele 593 de dosare soluționate, doar 236 au fost favorabile clienților băncilor, în timp ce 357 au fost favorabile băncilor comerciale. O altă statistică interesantă prezentată de avocatul de la Stoica și Asociații este cea referitoare la dosarele soluționate de instanțele de judecată după publicarea deciziei Curții Constituționale, 326 litigii soluționate pe impreviziune.

Dragoș Bogdan a dat cu această ocazie definiția impreviziunii care stă la baza proceselor existente la ora actuală pe rolul instanțelor de judecată: „(…) un eveniment excepțional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privinţa amplorii şi a efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor prevăzute de acesta”. Avocatul a analizat și câteva cazuri soluționate deja de instanțele de judecată și felul în care aceștia au constatat existența sau nu a impreviziunii în litigiile analizate.

Acesta a precizat că darea în plată nu se mai poate realiza la ora actuală printr-o simplă notificare, ci este condiționată de renegocierea clauzelor contractuale din dosarul de credit. În cazul inexistenței unui acord, litigiul ajunge în instanță unde se constată dacă au fost sau nu îndeplinite condițiile de impreviziune. Mai mult, Dragoș Bogdan apreciază că, prin legea 77/ 2016, debitorii sunt prejudiciați de această lege.

În baza Codului Civil puteau aplica impreviziunea și cei care au aplicat pentru Prima Casă și cei cu valori ale creditelor mai mari de 250.000 de euro.

Numărul notificărilor pe Legea privind darea în plată era de 7.000 la finalul lunii februarie, cu o valoare a creditelor notificate de 2 miliarde lei, potrivit unei declarații recente a lui Liviu Voinea, viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR).