Darius Vâlcov a fost audiat, din nou, la DNA
Joi, procurorii DNA au efectuat mai multe percheziţii în Bucureşti şi judeţul Olt, fiind găsite aproximativ 100 de tablouri care i-ar aparţine lui Vâlcov.
Tot joi, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis ca Darius Vâlcov să fie cercetat în arest la domiciliu, într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă, scrie Agerpres.
Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, în calitate de primar al municipiului Slatina, judeţul Olt, căruia i-a propus ca în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA).
În urma acestor înţelegeri, Vâlcov a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ două milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar 2.480.000 lei, prin intermediul unor firme.