Vâlcov: „Aministia fiscală este prevăzută în programul de guvernare”. S-ar putea aplica celor cu datorii la 31 decembrie 2017
„Nu putem vorbi momentan de un proiect pe tema amnistiei fiscale. Sunt mai multe idei. Una dintre ele, pe care o luăm în calcul, este ca aceasta să se aplice pentru cei cu datorii la data de 31 decembrie 2017. Se va aplica atât persoanelor fizice, cât și juridice. Vorbim de circa 100 miliarde lei, din care doar 3 miliarde sunt datorii ale persoanelor fizice. Mare parte din sumă nu mai poate fi recuperată, așa că mai bine să o ștergem. Pe partea de persoane juridice sunt circa 17 miliarde lei care pot fi recuperate, dar în decursul a foarte mulți ani”, au spus sursele guvernamentale pentru HotNews.ro.
Situația multor companii de stat reprezintă un alt motiv pentru care se va recurge la amnistie fiscală, scrie HotNews.ro.
„Amnistia fiscală este prevăzută în programul de guvernare, în sensul în care se vorbeşte, la capitolul , despre restartarea mediului de afaceri. De fapt, acest lucru înseamnă. În viziunea programului de guvernare şi a ceea ce am discutat atunci cu preşedintele Dragnea, da (n.r.-ştergerea datoriilor), dar aceste lucruri se fac şi nu se discută pentru că nu am vrea niciodată să încurajăm pe cineva să nu îşi plătească datoriile şi, mai mult decât atât, când o faci, dacă o faci, trebuie să iei decizia să răsplăteşti sau să îi bonifici şi pe cei care şi-au plătit corect taxele şi impozitele”, a declarat Darius Vâlcov, coordonator al programului de guvernare al PSD, conform News.ro.
El a susţinut că la acest moment datoriile persoanelor fizice şi ale companiilor se ridică la 98 de miliarde de lei, din care mare parte nu se mai recupereză.
„Recuperăm sub 500 de milioane. 84 la sută sunt nerecuperabili, deci niciodată nu îi mai recuperăm, dar mare parte dintre aceste companii, mai ales cele mari, sunt de stat. Vorbim de câteva zeci de mii de companii şi de câteva sute de mii de oameni, cred că depăşim un milion. Nu au voie să ia împrumut de la bancă. Nu au voie să facă multe lucruri. Nu primesc nici unele drepturi pentru că nu plătesc o amendă sau o datorie vecehe de 7-8 ani de zile. Este de analizat dacă trebuIe să se facă (amnistia fiscală -n.r.). Trebuie să existe o dezbatere şi, când se ia decizia, să se facă, să nu se mai discute aşa mult. Dezbaterea ar trebui să se facă cu uşile închise”, a spus Darius Vâlcov.
Ministerul Finanţelor lucrează în prezent la un mecanism de amnistia fiscală, gândit ca un stimulent pentru economia românească, dar nu are legătură cu cazul preşedintelui Klaus Iohannis, care ar trebui să plătească statului peste 1,2 milioane de lei încasaţi din chirii, a declarat vineri ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.
”Amnistia fiscală este un subiect pe care îl avem în lucru la nivelul Ministerului Finanţelor. Nu are legătură cu Iohannis. Este un posibil mecanism pentru a stimula partea de economie românească. Nu pot să vă dau acum mai multe detalii. Este în lucru, vom discuta în următoarele zile la nivelul coaliţiei pentru a vedea cum putem aplica aceste măsuri”, a spus Teodorovici, în cadrul unei conferinţe de presă.
El a subliniat că această măsură, chiar dacă va fi luată, nu poate influenţa cazul preşedintelui Iohannis.
Ministrul a spus că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să plătească statului suma de peste 1,2 milioane lei încasată din chiria imobilului din strada Nicolae Bălcescu numărul 29, din Sibiu, deşi statul nu este încă proprietarul acelui imobil.