Darius Vâlcov depune, astăzi, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Bugetului
Şeful statului a semnat, miercuri, decretul prin care a luat act de demisia lui Liviu Voinea din funcţia de ministru delegat pentru Buget, precum şi decretul de numire pe acelaşi post a social-democratului Darius Vâlcov. Liviu Voinea a fost ales vicepreşedinte al Băncii Naţionale de către Parlament.
Iniţial, ceremonia de depunere a jurământului de către Darius Vâlcov era programată miercuri, la ora 18,00, însă şeful statului a decis amânarea evenimentului după ce a fost informat despre absenţa premierului.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la Palatul Cotroceni, că i s-a părut ‘neserios’ modul în care a fost anunţată lipsa prim-ministrului de la ceremonie, şeful statului arătând este pentru prima dată în aproape zece ani când are loc o astfel de situaţie.
Băsescu a adăugat că ceremonia va avea loc doar în prezenţa premierului Victor Ponta, atunci când acesta ‘va avea timp’, întrucât este vorba despre un protocol al învestirii care îşi are originea în Constituţie şi trebuie respectat.
Premierul Victor Ponta a explicat că a anunţat că nu poate ajunge la eveniment deoarece vizita sa la Chişinău s-a prelungit peste program şi trebuia să participe la Bucureşti şi la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, unde avea programată o întrevedere cu Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă, Catherine Ashton.
‘Din câte cunosc toate legile, regulamentele şi protocoalele, nu există nicăieri obligativitatea prezenţei prim-ministrului. Am considerat că este politicos, aşa cum am făcut şi în alte ocazii atunci când nu am putut să particip la anumite formalităţi, să desemnez unul dintre vicepremieri, aşa cum l-am desemnat de data aceasta pe domnul Oprea’, a spus Ponta, care a anunţat că îi va solicita în scris şefului statului reprogramarea ceremoniei de învestitură a lui Vâlcov.
Ulterior, premierul Ponta i-a transmis o scrisoare oficială preşedintelui Băsescu prin care îi solicita reprogramarea, pentru joi, a ceremoniei de învestire a noului ministru delegat pentru Buget.