Darius Vâlcov, numit consilier de stat în aparatul propriu de lucru al premierului

Economica.net
30 01. 2018
darius_valcov_567898765_18602300

Tot marţi, Ioan Ştefan Groza a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale.

Printr-o altă decizie a premierului, Vicenţiu Dorin Gavril Ştir a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

Darius Vâlcov, fost primar al Slatinei timp de două mandate, a fost membru al PDL, apoi a trecut la PSD, fiind numit de partid ministru al Finanţelor. Vâlcov a lucrat la elaborarea actualului program de guvernare al PSD, dar şi la raportul de evaluare a miniştrilor Cabinetului Grindeanu, scrie News.ro.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, spunea, în iunie anul trecut, întrebat de ce Darius Vâlcov lucrează la grupul parlamentar al social-democraţilor, că fostul ministru „este bun”.De asemenea, întrebat ce face mai exact Darius Vâlcov, liderul PSD a afirmat că „face bine”, el precizând atunci că Vâlcov a lucrat la elaborarea programului de guvernare.

În mai 2015, Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuză de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate de acesta, de primar, senator şi ministru.

Darius Vâlcov este acuzat că, în perioada aprilie-decembrie 2011, a primit de la omul de afaceri Theodor Berna, patronul Tehnologica Radion, prin intermediul fostului primar Minel Florin Prina, suma de 2,5 milioane de lei. Banii i-au fost daţi lui Prina, în cinci tranşe de câte 500.000 de lei, în municipiul Slatina. Vâlcov ar mai fi primit, în perioada 2012- 2013, tot de la Theodor Berna, prin intermediul mai multor firme, suma de 3.080.000 de lei.

În luna iunie a anului 2017, Darius Vâlcov a fost plasat sub control judiciar pentru instigare la dare şi luare de mită, cu interdicţia de a părăsi ţara, într-un alt dosar care vizează un funcţionar public din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Olt acuzat că a luat mită timp de trei ani de la o firmă controlată de către Vâlcov.