Darius Vâlcov rămâne în arest preventiv

Economica.net
22 05. 2015
valcov_80683700_32742200

Darius Vâlcov a fost trimis în judecată miercuri de DNA pentru trafic de influenţă, spălare de bani, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată, scrie Agerpres.

La primul termen al procesului desfăşurat vineri un judecător de cameră preliminară a verificat măsurile preventive dispuse anterior în acest dosar şi a decis ca Vâlcov să rămână în arest.

Darius Vâlcov se află în arest din 2 aprilie, el fiind acuzat de DNA de trafic de influenţă pentru că ar fi primit aproximativ două milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion.

Alături de Darius Vâlcov au fost deferiţi justiţiei Lucian Petruţ Şuşală (fost şofer al lui Darius Vâlcov), Minel Prina, primarul municipiului Slatina, Petre Bogdan Timofte şi Constantin Tomescu.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Theodor Berna l-a contactat pe Darius Vâlcov, primar la acea vreme al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA).

În luna noiembrie 2008, a fost aprobat proiectul ‘Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt’, al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA.

În cadrul acestui proiect au fost încheiate contractele ‘Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti şi Potcoava’, ‘Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în municipiul Slatina’ şi ‘Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Drăgăneşti-Olt şi Piatra-Olt’.

Cu ocazia derulării procedurilor de licitaţie, membrii comisiei au procedat, la îndemnul lui Vâlcov, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiţii de eligibilitate în scopul favorizării firmei Tehnologica Radion, susţine DNA.

În consecinţă, potrivit procurorilor, firma omului de afaceri a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului ‘Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt’, având ca obiect semnarea contractelor cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări.

Theodor Berna şi Darius Vâlcov au stabilit ca sumele de bani să fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei şi numai la sediul firmei respective.

DNA mai susţinea că, în urma înţelegerilor, Darius Vâlcov a primit, în perioada 2010 – 2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar 2.480.000 lei a primit prin intermediul unor firme.