Darius Vâlcov rămâne în arest preventiv

Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov va fi judecat în continuare în stare de arest preventiv în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, a decis luni Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Economica.net - lun, 08 iun. 2015, 13:11
Darius Vâlcov rămâne în arest preventiv

Judecătorii i-au respins lui Vâlcov o cerere de înlocuire a arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, însă decizia poate fi atacată cu apel.

Darius Vâlcov se află în arest din 2 aprilie, el fiind acuzat de DNA de trafic de influenţă, spălare de bani, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată.

Alături de Darius Vâlcov au fost deferiţi justiţiei Lucian Petruţ Şuşală (fost şofer al lui Darius Vâlcov), Minel Prina, primarul municipiului Slatina, Petre Bogdan Timofte şi Constantin Tomescu.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, administratorul companiei Tehnologica Radion, Theodor Berna, l-a contactat pe Darius Vâlcov, primar la acea vreme al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA).

În luna noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul ‘Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt’, al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA. În cadrul acestui proiect au fost încheiate contractele ‘Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti şi Potcoava’, ‘Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în municipiul Slatina’ şi ‘Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Drăgăneşti-Olt şi Piatra-Olt’.

Cu ocazia derulării procedurilor de licitaţie, membrii comisiei au procedat, la îndemnul lui Vâlcov, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiţii de eligibilitate în scopul favorizării firmei Tehnologica Radion, susţine DNA.

În consecinţă, potrivit procurorilor, firma omului de afaceri a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului ‘Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt’, având ca obiect semnarea contractelor cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări.

Theodor Berna şi Darius Vâlcov au stabilit ca sumele de bani să fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei şi numai la sediul firmei respective.

DNA mai susţinea că, în urma înţelegerilor, Darius Vâlcov a primit, în perioada 2010 – 2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar 2.480.000 lei a primit prin intermediul unor firme.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...