Darius Vâlcov rămâne sub control judiciar

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis marţi menţinerea măsurii controlului judiciar faţă de fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov, în dosarul în care acesta a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 11 aug. 2015, 14:19
Darius Vâlcov rămâne sub control judiciar

Tot sub control judiciar rămân şi ceilalţi inculpaţi din dosar, respectiv Lucian Petruţ Şuşală, Minel Prina, Petre Bogdan Timofte şi Constantin Tomescu.

Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de DNA pe 21 mai 2015, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată.

Pe 23 iunie, el a fost eliberat, după două luni de arest preventiv, însă are impusă măsura controlului judiciar.

Alături de Darius Vâlcov au fost deferiţi justiţiei Lucian Petruţ Şuşală (fost şofer al lui Darius Vâlcov), Minel Prina – primarul municipiului Slatina, Petre Bogdan Timofte şi Constantin Tomescu.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, administratorul companiei Tehnologica Radion, Theodor Berna, l-a contactat pe Darius Vâlcov, primar la acea vreme al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA).

În luna noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul ‘Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt’, al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA. În cadrul acestui proiect au fost încheiate contractele ‘Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti şi Potcoava’, ‘Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în municipiul Slatina’ şi ‘Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Drăgăneşti-Olt şi Piatra-Olt’.

Cu ocazia derulării procedurilor de licitaţie, membrii comisiei au procedat, la îndemnul lui Vâlcov, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiţii de eligibilitate în scopul favorizării firmei Tehnologica Radion, susţine DNA.

În consecinţă, potrivit procurorilor, firma omului de afaceri a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului ‘Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt’, având ca obiect semnarea contractelor cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări.

Theodor Berna şi Darius Vâlcov au stabilit ca sumele de bani să fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei şi numai la sediul firmei respective.

DNA mai susţinea că, în urma înţelegerilor, Darius Vâlcov a primit, în perioada 2010 – 2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar 2.480.000 lei a primit prin intermediul unor firme.

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...