Datoria Greciei trebuie redusă pentru ca al treilea pachet de asistenţă financiară să fie viabil – FMI
Întrebată de postul francez de radio Europe 1 dacă FMI va participa la cel de-al treilea pachet de asistenţă financiară, în valoare de 86 de miliarde de euro (954 miliarde de dolari) pentru Grecia, Christine Lagarde a răspuns că FMI vrea să vadă programul ‘complet’ pentru Grecia şi ce implică acesta. Atena are nevoie de o diminuare a poverii datoriei astfel încât acest pachet să fie viabil, susţine oficialul FMI.
‘Răspunsul este categoric nu’, a afirmat Lagarde, când a fost întrebată dacă acordul este viabil.
‘Acest pachet complet are două părţi: una care vizează reformarea semnificativă a economiei elene şi cealaltă care se referă la acordarea finanţării şi restructurarea datoriei’, a declarat şeful FMI, adăugând că ţările europene ar trebui să acorde Greciei o perioada de graţie de 30 de ani la rambursarea datoriilor europene precum şi o extindere semnificativă a maturităţii împrumuturilor.
Liderii zonei euro au ajuns, luni, în unanimitate, la un acord cu privire la un nou program de asistenţă financiară ce va fi acordat Greciei de creditorii internaţionali. Eurogrupul a cerut transferarea unor active elene în valoare de până la 50 miliarde de euro într-un fond independent. Jumătate din Fondul de privatizare, de 50 de miliarde de euro, va fi utilizată pentru recapitalizarea băncilor elene, care apoi vor fi privatizate, a anunţat cancelarul Germaniei, Angela Merkel.
Germania, cel mai mare contributor european la ajutorul acordate Greciei, se opune vehement unei eventuale ştergeri a datoriilor Greciei chiar dacă un studiu al Fondului Monetar Internaţional arată că Grecia ar avea nevoie de o diminuare a poverii datoriei mai mare decât ceea ce au analizat până acum guvernele europene, scrie Agerpres.
Întrebat despre opţiunea extinderii maturităţilor, purtătorul de cuvânt al Ministerului german de Finanţe, Martin Jaeger a răspuns că din punct de vedere tehnic, această opţiune există şi că ar putea fi luată în considerare. ‘Însă aceasta nu va fi o soluţie dacă duce la o reducere semnificativă a valorii datoriei deoarece la final aceasta nu ar fi altceva decât o ştergere pe ocolite a datoriei’, a spus Martin Jaeger. Acesta a adăugat că Germania ia în serios analiza FMI dar cu toate acestea autorităţile de la Berlin cred că se poate ajuta la o sustenabilitate a datoriei Greciei prin reforme structurale şi creştere economică.
Camera inferioară a parlamentului german (Bundestag) va fi convocată vineri pentru a aproba demararea negocierilor pentru noul program. Analiştii apreciază că Angela Merkel va obţine aprobarea Bundestagului având în vedere sprijinul de care beneficiază din partea partenerilor de coaliţie social-democraţi dar şi din partea unor partide de opoziţie. În schimb, cancelarul german se confruntă cu o revoltă în rândul propriului partid. În luna februarie a acestui an, cu ocazia votului pentru prelungirea celui de al doilea program de asistenţă acordat Greciei, un număr record de parlamentari conservatori au votat împotrivă, nemulţumiţi de măsurile adoptate atunci de guvernul Tsipras.