Datoria guvernamentală înregistrată de România în septembrie a fost de peste 646 de miliarde de lei, reprezentând 47,6% din PIB

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) s-a cifrat, în septembrie, la 646,073 de miliarde de lei, faţă de 628,289 de miliarde de lei în august şi 577,521 de miliarde de lei la finalul anului trecut, conform datelor publicate miercuri de Ministerul Finanţelor, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 07 dec. 2022, 16:35
Datoria guvernamentală înregistrată de România în septembrie a fost de peste 646 de miliarde de lei, reprezentând 47,6% din PIB

Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a coborât la 47,6%, faţă de 48,8% luna anterioară.

Datoria pe termen mediu şi lung era în septembrie de 619,437 de miliarde de lei, iar cea pe termen scurt de 26,635 de miliarde de lei.

Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 535,081 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat. Împrumuturile se cifrau la 97,79 de miliarde de lei.

Datoria în euro se ridica la 299,394 de miliarde echivalent lei, cea în monedă naţională – 284,21 de miliarde de lei, iar datoria în dolari americani – 61,42 de miliarde echivalent lei.

Datoria administraţiei publice centrale se ridica, la sfârşitul lui septembrie, la 628,796 de miliarde de lei, din care 602,186 de miliarde de lei pe termen mediu şi lung. Cea mai mare parte a datoriei administraţiei centrale era contractată în euro (295,109 miliarde de lei, echivalent) şi în lei (271,218 miliarde de lei).

Datoria administraţiei publice locale se cifra la 17,277 de miliarde de lei, din care 17,251 de miliarde de lei pe termen mediu şi lung.

Datoria internă a administraţiei publice era, în septembrie, de 315,526 de miliarde de lei (23,2% din PIB), din care 303,124 de miliarde de lei datorie a administraţiei centrale şi 12,372 de miliarde de lei datoria administraţiei locale.

Conform datelor MF, datoria externă a administraţiei publice era de 330,547 miliarde de lei (24,4% din PIB), din care 325,642 de miliarde de lei datorie externă a administraţiei publice centrale şi 4,905 miliarde de lei datoria externă a administraţiei publice locale.

Te-ar mai putea interesa și
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. După consultările de astăzi de la Cotroceni, el speră că......
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...