Datoria mondială a scăzut uşor în trimestrul al treilea, dar datoriile pieţelor emergente au atins un nivel record
Potrivit IIF, datoria globală totală (care include datoria guvernamentală, datoriile gospodăriilor şi datoriile companiile şi băncilor) a scăzut până la 296.000 de miliarde de dolari la finele lunii septembrie, după ce a atins un nivel record de aproape 300.000 de miliarde de dolari la finele lunii iunie. În prezent datoria mondială este cu aproximativ 36.000 de miliarde de dolari peste nivelul la care era înaintea pandemiei.
O veste bună este că datoria ca pondere din PIB a scăzut cu peste 10 puncte procentuale începând din iulie şi până la finele lunii septembrie, ajungând la aproximativ 350% la finele celui de al treilea trimestru, în condiţiile în care economiile de pe tot globul şi-au revenit după recesiunea provocată de pandemie, arată datele IIF.
În schimb, datoriile pieţelor emergente au atins un nou maxim istoric de 92.600 de miliarde de dolari, iar partea leului revine Chinei. În cazul acestei ţări raportul datorie/PIB a crescut cu 25 de puncte procentuale de la finele lui 2019 ajungând în luna septembrie la 330%. Potrivit calculelor IIF, China a fost responsabilă pentru mai mult de 80% din acumularea totală de datorii de către pieţele emergente în perioada care a trecut de la finele lui 2019. De asemenea, datoriile pieţelor emergente au rămas la aproape 63% din PIB, un nivel record.
Dacă se exclude China, datoriile totale ale pieţelor emergente au atins şi ele un nivel record de 36.400 miliarde de dolari, în mare parte ca urmare a creşterii datoriilor guvernamentale. Cu toate acestea, IIF susţine că datoria externă este pe cale să coboare sub 43% din PIB în 2021, de la un maxim istoric de aproape 46% din PIB în 2020.
„Având în vedere presiunile politice şi sociale care limitează eforturile guvernelor de a reduce deficitele, nevoile mari de finanţare ale guvernelor reprezintă o sursă de vulnerabilitate în multe ţări pe fondul diminuării generale a veniturilor”, susţine raportul IIF.
Potrivit celor mai recente estimări ale Fondului Monetar Internaţional (FMI), Produsul Intern Brut Mondial ar urma să înregistreze un avans de 5,9% în acest an, cu 0,1 puncte procentuale mai puţin decât estima anterior. Potrivit instituţiei financiare internaţionale, această revizuire este cauzată, parţial, de o înrăutăţire a perspectivelor pentru economiile avansate, din cauza perturbărilor apărute de-a lungul lanţurilor de aprovizionare.