Datoria publică a Greciei va atinge în 2013 nivelul record de 171% din PIB

Economica.net
17 07. 2012
grecia_14983200

Anul acesta deficitul va scădea la 7% din PIB, faţă de 7,2% cât prognoza FMI în aprilie, iar anul viitor deficitul va fi de 2,7% din PIB, faţă de 4,6% estimat anterior.

În schimb, datoria Greciei va ajunge la 162,6% din PIB în 2012, faţă de 153,2% din PIB cât prognoza FMI în aprilie, iar anul viitor va atinge nivelul record de 171% din PIB, faţă de 160,9% estimat anterior.

Recesiunea din Grecia va fi mai accentuată decât era prognozat, cea mai recentă estimare anunţând un recul de 6,7% din PIB, faţă de 4,5% prevăzut de Banca Centrală a Greciei în urmă cu două luni, şi de 2,8% votat iniţial în bugetul de stat, a declarat în 3 iulie ministrul adjunct de finanţe, Christos Staikouras.

Potrivit unui studiu al Centrului de planificare şi cercetări economice (Kepe), scăderea PIB a fost în primul trimestru de 6,5%, în cel de-al treilea va fi de 9,1%, iar pe întregul an de 6,7%, a arătat ministrul grec, amintind că în martie rata şomajului a atins 22%.

Grecia înregistrează al cincilea an consecutiv de recesiune, începută prin criza bancară din 2008 şi agravată din 2010, anul declanşării crizei datoriei, care a obligat Atena să recurgă la împrumuturi internaţionale acordate de UE, BCE şi FMI.

Noul guvern de coaliţie, condus de conservatorul Antonis Samaras, s-a angajat să continue reformele prevăzute în planul de asanare a economiei dictat de UE şi FMI, cerând, în acelaşi timp, „schimbări care să favorizeze creşterea”.