Anul acesta, Belgia şi Irlanda au plasat obligaţiuni de câte 100 milioane de euro cu maturitatea la 100 de ani, adică vor cheltui bani pe care trebuie să-i dea înapoi în anul 2116 (două mii o sută şaisprezece). Franţa, Italia şi Spania au împrumutat în 2016, pe 50 de ani, sume totale de aproape 14 miliarde de euro.
„A devenit o tendinţă extinderea maturităţii medii a finanţării. Vor să-şi asigure costuri scăzute de finanţare pentru perioade lungi de timp. În ceea ce priveşte investitorii, pentru fondurile de pensii sau companiile de asigurări astfel de obligaţiuni reprezintă o formă de hedging”, comentează pentru Bloomberg un analist de la ING Bank NV Amsterdam.
Mai concret, împrumutul pe 70 de ani al Austriei denotă dispoziţia investitorilor de a avea încredere în viitoarele generaţii şi reprezintă un pariu că inflaţia şi dobânzile se vor menţine la niveluri foarte scăzute pentru foarte multă vreme.
Obligaţiunile pe termen foarte lung, cu maturităţi de la 50 de ani în sus, au apărut în zona euro în 2005, Franţa fiind primul stat european care s-a împrumutat pe o perioadă atât de lungă.
Austriecii s-au împrumutat pe 70 de ani la un randament de 1,5%.
Obligaţiunile de randamente mari, precum cele din zona corporate, titlurile emise din zona economiilor emergente sau cele cu maturităţi foarte lungi, au devenit tot mai populare pe măsură ce programele de relaxare cantitativă ale marilor bănci centrale au redus puternic, până aproape de zero, dobânzile din ţările dezvoltate. Volumul de obligaţiuni guvernamentale cu maturităţi de cel puţin 10 ani a crescut în acest an cu 733 miliarde de dolari şi s-a dublat începând din 2009, după criză, la aproximativ 6.000 de miliarde de dolari, potrivit datelor Bloomberg şi Bank of America, preluate de Financial Times.