Datoriile publice ale Italiei şi Spaniei au atins noi niveluri istorice

Datoriile publice ale Italiei şi Spaniei au atins noi recorduri istorice, dând noi motive de îngrijorare investitorilor privind capacitatea de a suporta nivelul ridicat al dobânzilor, relatează AFP.
Economica.net - vin, 14 dec. 2012, 16:49
Datoriile publice ale Italiei şi Spaniei au atins noi niveluri istorice

În Italia, datoria publică a depăşit în octombrie, pentru prima oară, pragul de 2.000 de miliarde de euro, fiind de circa 126% din PIB, potrivit unui document publicat vineri de Banca Italiei.

Datoria a atins 2.014,693 de miliarde de euro, faţă de 1.995,143 miliarde euro în septembrie, şi este una dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană. În octombrie 2011, datoria era de 1.916,402 miliarde euro.

Guvernul de tehnocraţi al premierului Mario Monti, venit la putere în noiembrie 2011, a pus în practică un plan drastic de austeritate destinat reducerii deficitului bugetar la 2,6% în acest an şi 1,8% în 2013.

Italia a beneficiat în ultimele luni de o tendinţă de scădere a dobânzilor, în operaţiunile de refinanţare a datoriilor, dar acestea se menţin totuşi la un nivel ridicat în raport cu cele ale altor ţări din zona euro, ceea ce arată că încrederea investitorilor nu a fost restabilită în totalitate.

Pieţele aşteaptă în special rezultatul alegerilor parlamentare care au fost devansate în februarie, în loc de luna aprilie, după ce liderul PDL Silvio Berlusconi a retras sprijinul acordat Guvernului în Parlament, obligându-l pe Monti să demisioneze.

În Spania, datoria a atins la sfârşitul lunii septembrie un nou record istoric, de 77,4% din PIB, în creştere cu 10,7 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, evoluţia fiind atribuită de administraţia centrală celor 17 regiuni autonome, a anunţat Banca Spaniei.

Guvernul de la Madrid anticipează că datoria publică va atinge 85,3% din PIB la sfârşitul acestui an, comparativ cu 69,3% în 2011, fiind cu mult peste limita maximă admisă de legislaţia UE, de 60% din PIB.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova va procura mai multă energie electrică din România după 1 ianuarie 2025
Republica Moldova va procura mai multă energie electrică din România după 1 ianuarie 2025
Republica Moldova ar urma să procure mai multă energie electrică din România, după 1 ianuarie 2025, în special în cazul în care Centrala termoelectrică din regiunea transnistreană va opri......
YouTube aproape blocat în Rusia. Putin spune că „încalcă legile rusești”
YouTube aproape blocat în Rusia. Putin spune că „încalcă legile rusești”
Autoritățile ruse au început blocarea de facto a platformei YouTube prin așa-zisa „încetinire”. Subiectul este discutat ...
China vrea relaţii mai bune cu Japonia
China vrea relaţii mai bune cu Japonia
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a avut miercuri o întâlnire la Beijing cu omologul său japonez, Takeshi Iwaya, în ...
Ca agresor, Rusia și-a atins obiectivul – Andrus Merilo, comandanul Forțelor de Apărare ale Estoniei
Ca agresor, Rusia și-a atins obiectivul – Andrus Merilo, comandanul Forțelor de Apărare ale Estoniei
Comandantul Forțelor de Apărare ale Estoniei, Andrus Merilo, a declarat într-un interviu că Rusia, în calitate de agresor, ...