Datoriile Rompetrol: Guvernul relansează negocierea cu grupul KazMunaiGaz
„Premierul a decis relansarea procesului de negociere pentru recuperarea creanţelor Rompetrol, prin reaşezarea comisiei interministeriale care realizează aceste demers. Conducerea grupului interministerial revine acum Ministerului Afacerilor Externe şi a fost atribuită ambasadorului cu însărcinări speciale, Mihnea Constantinescu. Până pe 5 aprilie trebuie ca această comisie să îşi reevalueze poziţiile şi să reanalizeze punctul de vedere românesc în procesul de negociere cu acţionarul majoritar, KazMunaiGaz”, a declarat Suciu.
Diplomat de carieră cu mare experienţă, Mihnea Constantinescu a lucrat ca director de cabinet al premierilor Călin Popescu Tăriceanu (PNL) şi Adrian Năstase (PSD).
În februarie 2007, în contextul demisiei lui Mihai Răzvan Ungureanu din postul de ministru al Afacerilor Externe, numele lui Mihnea Constantinescu a fost vehiculat ca potenţial înlocuitor, dar acesta a precizat atunci că nu doreşte să ocupe această funcţie.
În octombrie 2003, Guvernul a emis o ordonanţă privind transformarea în obligaţiuni cu o maturitate de şapte ani a restanţelor bugetare ale Rompetrol existente la 30 septembrie 2003, în valoare de 603 milioane de dolari, inclusiv dobânzi şi penalităţi.
Scadenţa răscumpărării obligaţiunilor a fost 30 septembrie 2010, dar până la acea dată Rompetrol Rafinare a răscumpărat obligaţiuni în valoare de numai 71 milioane dolari. Valoarea totală a dobânzilor plătite de companie în perioada 2003-2010 în contul emisiunii de obligaţiuni este de peste 250 milioane dolari, din care 24 milioane dolari reprezintă dobânda aferentă perioadei septembrie 2009 – septembrie 2010.
La sfârşitul lunii septembrie 2010, compania kazahă KazMunaiGaz, proprietarul grupului Rompetrol, a convertit în acţiuni 20,6 milioane de obligaţiuni nerăscumpărate, iar prin această operaţiune statul a reintrat în acţionariatul Rompetrol Rafinare. Decizia Rompetrol de conversie în acţiuni a obligaţiunilor rămase nerăscumpărate a fost contestată în instanţă de statul român.
La sfârşitul lunii iunie 2011, Tribunalul Constanţa a decis că Rompetrol Rafinare a procedat legal atunci când a efectuat conversia în acţiuni a obligaţiunilor rămase. Ministerul Finanţelor a depus recurs la această decizie.