David Cameron îl susţine pe fostul premier norvegian Jens Stoltenberg la şefia NATO

Şeful guvernului britanic, David Cameron, a afirmat miercuri că-l susţine pe fostul premier norvegian Jens Stoltenberg pentru a prelua funcţia de secretar general al NATO la sfârşitul acestui an, relatează agenţia Reuters.
Economica.net - mie, 26 mart. 2014, 14:34
David Cameron îl susţine pe fostul premier norvegian Jens Stoltenberg la şefia NATO

”Cred că Jens Stoltenberg ar fi un candidat excelent. Eu am lucrat foarte strâns cu el şi cred că ar fi bine să avem un asemenea candidat care a deţinut o astfel de funcţie înaltă în ţara sa”, a declarat Cameron în Camera Comunelor, răspunzând unei interpelări despre candidatura lui Stoltenberg la şefia NATO.

Mai mulţi diplomaţi au declarat pentru Reuters la începutul acestei săptămâni că Stoltenberg, care a fost prim-ministru al Norvegiei aproape 10 ani în total, înainte de a pierde puterea la alegerile din septembrie 2013, este sprijinit de Statele Unite ale Americii /SUA/, puterea dominantă din NATO, şi de Germania. Alte ţări s-au raliat şi ele susţinerii candidaturii fostului premier norvegian.

Actualul secretar general al NATO, danezul Anders Fogh Rasmussen, aflat în funcţie de la 1 august 2009, îşi va încheia mandatul la sfârşitul acestui an. Cel care îl va înlocui pe Rasmussen se va confrunta cu o nouă provocare din partea Rusiei, a cărei ocupaţie în peninsula ucraineană Crimeea a paralizat eforturile NATO şi ale Moscovei de a coopera

 

Te-ar mai putea interesa și
Canada va aloca 2% din PIB pentru apărare în 2025
Canada va aloca 2% din PIB pentru apărare în 2025
Canada va aloca anul acesta 2% din produsul intern brut pentru apărare, a anunţat luni premierul Mark Carney (foto), care a precizat că astfel se atinge obiectivul NATO "cu o jumătate de deceniu......
Trump susține că trimiterea Gărzii Naționale pentru a înăbuși protestele din California a fost o decizie excelentă
Trump susține că trimiterea Gărzii Naționale pentru a înăbuși protestele din California a fost o decizie excelentă
Preşedintele american Donald Trump a scris luni în reţeaua sa Truth Social că trimiterea Gărzii Naţionale pentru a ...
O victorie pentru Giorgia Meloni. Referendumurile din Italia privind cetățenia și dreptul la muncă au eșuat din lipsă de cvorum
O victorie pentru Giorgia Meloni. Referendumurile din Italia privind cetățenia și dreptul la muncă au eșuat din lipsă ...
Referendumurile din Italia privind relaxarea legislaţiei privind cetăţenia şi întărirea protecţiei locurilor de muncă ...
Colosul american BlackRock, prins într-un proces intentat de statele conservatoare, respinge vehement acuzațiile că prin pozițiile sale de mediu a dus la scăderea producției de cărbune și scumpirea facturilor
Colosul american BlackRock, prins într-un proces intentat de statele conservatoare, respinge vehement acuzațiile că prin ...
Un avocat al gigantului american BlackRock, cel mai mare administrator de active din lume, a calificat luni acuzațiile antitrust ...