David Cameron îşi va rosti discursul-cheie despre Europa miercuri, la Londra

Premierul David Cameron urmează să susţină, miercuri dimineaţa, la Londra un discurs foarte aşteptat despre viitorul relaţiilor dintre ţara sa şi Uniunea Europeană, care a fost amânat din cauza crizei ostaticilor din Algeria, a anunţat luni purtătorul său de cuvânt, relatează AFP.
Economica.net - mar, 22 ian. 2013, 09:33
David Cameron îşi va rosti discursul-cheie despre Europa miercuri, la Londra

Înainte de amânare, alocuţiunea premierului conservator, care se confruntă cu un euroscepticism puternic în tabăra sa, urma să fie rostită vineri la Amsterdam, în faţa unor diplomaţi şi oameni de afaceri.

„Premierul îşi va rosti discursul despre Uniunea Europeană miercuri, în cursul dimineţii, în centrul Londrei”, a declarat luni purtătorul de cuvânt, afirmând că „miercuri este data care se potriveşte cel mai bine cu programul premierului”.

În extrase din discursul său, ce urma să fie rostit vineri, şi care au fost date publicităţii săptămâna trecută de către serviciile sale, David Cameron considera că există trei provocări pentru UE: criza zonei euro, lipsa de competitivitate în faţa concurenţei ţărilor emergente şi prăpastia dintre UE şi cetăţenii săi.

În lipsa unei reforme, Marea Britanie ar putea să se îndrepte spre ieşirea din Uniunea Europeană, avertizează oficialul conservator.

„Nu vreau ca aşa ceva să se întâmple. Vreau ca Uniunea Europeană să fie un succes şi vreau o relaţie între Marea Britanie şi UE care să ne menţină în interior”, ar urma să afirme David Cameron, care este, pe de altă parte, presat de mediile de afaceri britanice, partenerii săi europeni şi Statele Unite să nu marginalizeze ţara.

Extrasele din discurs date publicităţii săptămâna trecută, înainte de amânare, nu conţineau anunţul foarte aşteptat privind organizarea unui referendum privind noii termeni ai relaţiei dintre Marea Britanie şi UE.

Există o frustrare tot mai mare în rândul omenilor, care văd mai degrabă UE ca pe ceva de suportat, decât ca pe ceva capabil să acţiuneze în numele lor, considera premierul. „Oamenii sunt din ce în ce mai nemulţumiţi să vadă că deciziile luate din ce în ce mai departe de ei au ca efect deteriorarea nivelului lor de viaţă printr-o austeritate impusă sau să îşi consacre impozitele unor planuri de salvare pentru ţări situate în cealaltă parte a continentului„, continua el.

„Liderii europeni au datoria de a asculta aceste îngrijorări. Iar noi avem datoria de a le răspunde”, afirma el.

Nicio informaţie nu a răzbătut luni cu privire la intenţia premierului de a modifica sau nu conţinutul acestui discurs.

David Cameron intenţionează să susţină un discurs-cheie despre continentul european aşa cum au făcut predecesorii săi: în 1988, Margaret Thatcher s-a exprimat la Bruges, în Belgia, Tony Blair la Varşovia în 2000, în timp ce Winston Churchill a chemat la formarea „Statelor Unite ale Europei” la Zurich în 1946.

„El îşi va susţine discursul şi ulterior va răspunde la întrebările deputaţilor în mod obişnuit”, a adăugat el.

Acest discurs-cheie, amânat de mai multe ori încă din vară, a fost amânat încă o dată de David Cameron în urma luării de ostatici de către un comando islamist la un complex de exploatare a gazelor din In Amenas, care a determinat intervenţia armatei algeriene. Printre victimele luării de ostatici se numără şi trei britanici, în timp ce despre alţi trei se crede că au murit, de asemenea.

Te-ar mai putea interesa și
Criză Taiwan – Primul exerciţiu ce simulează o escaladare a conflictului militar cu China
Criză Taiwan – Primul exerciţiu ce simulează o escaladare a conflictului militar cu China
Taiwan - Biroul prezidenţial a desfăşurat primul exerciţiu de masă ce simulează o escaladare militară din partea Chinei, au declarat mai mulţi oficiali taiwanezi la curent cu această......
Stocul de gaze înmagazinate pentru iarna aceasta scade rapid în România. Situație dificilă și în Europa
Stocul de gaze înmagazinate pentru iarna aceasta scade rapid în România. Situație dificilă și în Europa
Cu mai bine de trei luni înainte de finalul oficial al sezonului rece, gradul de umplere al depozitelor de gaze din România ...
Nippon Steel a prelungit perioada de închidere a achiziției US Steel, pentru trimestrul I 2025
Nippon Steel a prelungit perioada de închidere a achiziției US Steel, pentru trimestrul I 2025
Compania japoneza Nippon Steel a anunțat că a prelungit perioada de închidere pentru achiziția sa de 15 miliarde de dolari ...
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit în sus produsul intern brut (PIB) din 2023 cu 2,7%, până la 129,4 mii de miliarde de yuani (17,73 ...