David Cameron: Occidentul preconizează „decenii” de conflicte în Africa
El a comparat situaţia cu cea din Afganistan: „Ne confruntăm cu un grup extremist, islamist şi violent, afiliat al-Qaida, întocmai ca acelea cu care ne-am confruntat în Afganistan şi Pakistan”.
Oficialii britanici au declarat că răspunsul dat de Guvern în ceea ce priveşte ameninţările din ţări ca Algeria sau Mali, unde Marea Britanie susţine eforturile fraceze de eradicare a celulelor rebele islamice, se concentrează pe încercarea de a ajuta guvernele şi a susţine dialogul. Aceştia au adăugat că trupele britanice ar putea fi forţate să întreprindă acţiuni militare directe pentru a contracara ameninţarea tot mai ridicată venită din partea militanţilor islamişti.
Oficialii algerieni au precizat că bilanţul iniţial al morţilor era de 23 de ostatici şi 32 de terorişti, însă că este aşteptat ca acesta să crească, în condiţiile în care peste 30 de cadavre au fost găsite la complexul gazifer, unde erau instalate cantităţi impresionante de explozibil.
Cameron a declarat că Marea Britanie trebuie să „colaboreze cu alţii pentru a-i înfrânge pe terorişti şi pentru a întrerupe operaţiunile din teritoriile neguvernate, unde aceştia activează, folosind toate mecanismele care ne stau la îndemână. (…) va presupune un răspuns de ani, chiar decenii, mai curând decât luni, (o operaţiune) care e răbdătoare, care necesită eforturi şi atenţie, care este dură, dar în acelaşi timp inteligentă”.
El a mai explicat că preşedinţia britanică în G8 de acest an este de a asigura că această chestiune este „chiar în fruntea agendei”.
Premierul britanic, la fel ca alţi lideri occidentali, s-a abţinut să mai critice autorităţile algeriene pentru asalturile în care au murit mai multe persoane, în care elicopterele armatei au tras în vehiculele în care teroriştii încărcaseră ostatici. El nu şi-a reiterat „dezamăgirea” pe care a exprimat-o vineri faţă de autorităţile algeriene, cu privire la lansarea atacului fără ca el să fie informat.