David Cameron: Referendumul privind rămânerea Marii Britanii în UE ar putea fi convocat în câteva luni
‘S-ar putea să mai avem doar câteva luni până la organizarea referendumului, dacă vom încheia acest acord, dacă el va fi acceptat, atunci vom decide data referendumului’, a spus şeful executivului de la Londra.
Pentru a avansa în negocierile cerute de Marea Britanie privind reformarea Uniunii Europene, în perspectiva referendumului la care britanici vor decide dacă mai vor să rămână în blocul comunitar, Donald Tusk a propus instituirea pentru orice stat membru a dreptului de a suspenda timp de patru ani ajutoarele sociale pentru imigranţii comunitari nou-veniţi, dar numai în cazul unui aflux migrator semnificativ, precum şi să se ‘respecte drepturile şi competenţele’ ţarilor care nu fac parte din zona euro.
Cameron a menţionat de asemenea că, dacă cele 28 de state ale blocului comunitar vor fi favorabile acestor propuneri, atunci el va cere electoratului britanic să voteze pentru rămânerea în UE.
La rândul său, un purtător de cuvânt al executivului de la Londra a declarat că ‘acest text, dacă va fi acceptat de toate statele membre, reprezintă în sine o decizie de drept internaţional care este obligatorie din punct de vedere juridic şi ireversibilă. (…) Propunerile în domeniul imigraţiei şi ajutoarelor sociale ne vor ajuta să avem un control mai bun asupra imigraţiei din UE’, a indicat responsabilul britanic.
David Cameron şi-a formulat în luna noiembrie principalele patru solicitări de a căror realizare a condiţionat atunci decizia sa de a cere britanicilor să voteze pentru rămânerea în UE.
Pe lângă suprimarea ajutoarelor sociale timp de patru ani pentru imigranţii nou-veniţi din alte state ale UE, el a cerut renunţarea la principiul adoptării monedei euro de către toate statele blocului comunitar, pe plan economic să se pună accentul în special pe sporirea competitivităţii UE şi să se renunţe la abordarea federalistă de adâncire continuă a integrării europene, premierul Cameron dorind o consolidare a statelor naţionale şi repatrierea către acestea a unor atribuţii transferate instituţiilor europene.