David Cameron se confruntă cu o nouă frondă a euroscepticilor din propriul partid

Premierul britanic David Cameron se confruntă cu o nouă frondă din partea euroscepticilor din propriul său partid conservator, circa o sută de deputaţi fiind hotărâţi să voteze pentru părăsirea Uniunii Europene, transmite AFP citând ediţia de luni a cotidianului The Independent.
Economica.net - lun, 01 sept. 2014, 15:43
David Cameron se confruntă cu o nouă frondă a euroscepticilor din propriul partid

Cameron a promis că, dacă va câştiga alegerile legislative de anul viitor, va organiza până în anul 2017 un referendum privind rămânerea ţării sale în Uniunea Europeană, el dorind ca în acest interval de timp să se renegocieze condiţiile apartenenţei Marii Britanii la blocul comunitar.

Dar publicaţia The Independent susţine că, înaintea alegerilor, circa o sută de deputaţi vor semna un manifest în favoarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, indiferent ce concesii ar putea obţine guvernul Londra din partea blocului comunitar.

De asemenea, ziarul The Times scrie că euroscepticii din Partidul Conservator îi vor mai cere lui Cameron ‘să preia controlul’ frontierelor ţării pentru a diminua imigraţia, care în intervalul martie 2013 – martie 2014 a înregistrat un sold pozitiv de 243.000 de persoane, nivel cu mult peste pragul de 100.000 dorit de guvern pentru următoarele 12 luni, mai ales că sondajele indică o preocupare majoră a electoratului faţă de acest fenomen.

Aceste noi presiuni asupra lui Cameron apar după lovitura pe care primit-o săptămâna trecută, când unul dintre deputaţii săi, Douglas Carswell, care este şi candidat într-un scrutin parţial, a părăsit Partidul Conservator pentru a se alătura formaţiunii populiste şi antieuropene UKIP, iar un altul, Chris Kelly, a anunţat că nu se va prezenta la alegerile din 2015.

Te-ar mai putea interesa și
Euro, la cea mai ridicată cotație în raport cu dolarul american în ultimii patru ani
Euro, la cea mai ridicată cotație în raport cu dolarul american în ultimii patru ani
Euro a ajuns joi la cel mai ridicat nivel faţă de dolarul SUA din ultimii aproape patru ani, investitorii preferând activele sigure în contextul impactului privind acordul comercial dintre SUA......
VIDEO Autostrada Transilvania A3: Construcții Erbașu a început lucrările de asfaltare pe lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș
VIDEO Autostrada Transilvania A3: Construcții Erbașu a început lucrările de asfaltare pe lotul Suplacu de Barcău – ...
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lotul Suplacu de Barcău - Chiribiș din Autostrada Transilvania ...
Guvernatorul Băncii Centrale a Greciei, Yannis Stournaras, propune ca euro să devină monedă de rezervă în tranzacțiile internaționale
Guvernatorul Băncii Centrale a Greciei, Yannis Stournaras, propune ca euro să devină monedă de rezervă în tranzacțiile ...
Guvernatorul Băncii Centrale a Greciei, Yannis Stournaras, a reiterat propunerea ca euro să devină o monedă de rezervă ...
Italia anunță că-i vor trebui cel puțin zece ani de creștere a cheltuielilor militare pentru a atinge noile ținte care ar urma să fie convenite la Summitul NATO de la Haga
Italia anunță că-i vor trebui cel puțin zece ani de creștere a cheltuielilor militare pentru a atinge noile ținte care ...
Ministrul italian de Externe, Antonio Tajani (foto), a declarat joi că ţara sa are nevoie de "cel puţin 10 ani" pentru ...