David Ciceo: Dacă nu se conectează cu calea ferată, aeroporturile din România vor fi mai puţin competitive decât cele din Europa

Preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România şi directorul Aeroportului Internaţional "Avram Iancu" Cluj, David Ciceo, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă susţinută în judeţul Constanţa, că România este singura ţară din Europa care nu a început un proiect de conectare a aeroporturilor cu calea ferată şi că aeroporturile din ţara noastră vor fi mai puţin competitive decât cele din Europa dacă nu vor fi conectate cu reţeaua feroviară, scrie News.ro.
Economica.net - mar, 29 aug. 2017, 20:05
David Ciceo: Dacă nu se conectează cu calea ferată, aeroporturile din România vor fi mai puţin competitive decât cele din Europa

David Ciceo a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Venus, că toate aeroporturile din ţară au nevoie de investiţii şi de sprijin pentru dezvoltarea transportului intermodal, potrivit News.ro.

„Sunt necesare mult mai multe fonduri pentru investiţii. Toate aeroporturile au nevoie de investiţii, avem nevoie de sprijin pentru atragerea fondurilor europene în infrastructura aeroportuară, avem nevoie de sprjin pentru dezvoltarea transportului intermodal, legătura aeroporturilor cu calea ferată. Suntem singura ţară din Europa care nu am demarat niciun proiect de legătură cu calea ferată, deşi este obligatoriu conform Cărţii Albe a Uniunii Europene ca până în 2030 toate aeroporturile internaţionale trebuie să se conecteze cu calea ferată. Suntem singura ţară care nu am atras deloc fonduri pentru implementare la transport intermodal”, a declarat preşedintele Asociaţia Aeroporturilor din România.

El susţine că dacă nu vor fi conectate cu calea ferată aeroporturile vor fi mai puţin competitive ca cele din Europa.

„Vreau să vă dau exemplu. Două aeroporturi din Ungaria, aeroportul Debrecen, privat, deja s-a legat de calea ferată, aeroportul Budapesta, privat, deja se leagă de calea ferată. Aeroporturile din România, dacă nu se leagă de calea ferată şi mai ales prin fonduri europene, vor fi mai puţin competitive decât aeroporturile din Europa”, a mai spus David Ciceo.

El a menţionat că în primele şase luni ale anului aeroporturile din România au înregistrat o creştere de 30 la sută a traficului faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Germanii de la BASF și americanii de la  ExxonMobil își unesc forțele pentru dezvoltarea hidrogenului cu emisii reduse prin tehnologia de piroliză a metanului
Germanii de la BASF și americanii de la ExxonMobil își unesc forțele pentru dezvoltarea hidrogenului cu emisii reduse ...
BASF și ExxonMobil au anunțat formarea unei colaborări strategice pentru avansarea tehnologiei de piroliză a metanului, un pas important în direcția unor soluții eficiente, competitive ca......
Băncile rusești Gazprombank şi Alfa Bank au solicitat licențe pentru deschiderea de filiale în India – surse
Băncile rusești Gazprombank şi Alfa Bank au solicitat licențe pentru deschiderea de filiale în India – surse
Băncile ruseşti Gazprombank şi Alfa Bank au solicitat organismelor de reglementare din India să le permită să înceapă ...
Dumitru Chisăliţă, președintele AEI: Hidroenergia a salvat România în ultimele 24 de ore de la colapsul sistemului energetic, după oprirea Centralei Brazi
Dumitru Chisăliţă, președintele AEI: Hidroenergia a salvat România în ultimele 24 de ore de la colapsul sistemului ...
Hidroenergia a salvat România în ultimele 24 de ore de la colapsul sistemului energetic, după incidentul de la Barajul ...
Oana Țoiu: Benzinăriile Lukoil pot funcţiona legal până în aprilie 2026
Oana Țoiu: Benzinăriile Lukoil pot funcţiona legal până în aprilie 2026
Benzinăriile Lukoil pot funcţiona legal, pot plăti salarii şi achiziţiona stocuri până în aprilie 2026, a precizat, ...