David Davis: Dacă negocierea Brexitului eşuează, Marea Britanie va fi pregătită să iasă din UE fără niciun acord

Economica.net
03 10. 2017
david_davis_38735800

Vorbind la Congresul anual al Partidului Conservator britanic, desfăşurat la Manchester, Davis a spus că în prezent guvernul de la Londra elaborează ‘un plan de urgenţă’ astfel încât Marea Britanie ‘să fie pregătită pentru orice deznodământ’.

‘Dacă rezultatul negocierii va fi sub ceea ce are nevoie Marea Britanie, suntem pregătiţi pentru soluţia alternativă’, a menţionat negociatorul-şef britanic, insistând însă că guvernul condus de Theresa May nu îşi doreşte o asemenea evoluţie.

El a mai precizat că, la fel cum a afirmat şi Theresa May în discursul din 22 septembrie, Marea Britanie îşi va ‘îndeplini toate angajamentele’ financiare asumate în cadrul UE, pentru că este o ţară ce ‘respectă regulile şi se supune legilor’. ‘Însă ne vom îndeplini în egală măsură şi obligaţiile faţă de contribuabilul britanic şi vom răspunde tuturor cererilor, punct cu punct’, a adăugat David Davis.

Totuşi, el a susţinut că la ultima rundă de negocieri cu UE s-au înregistrat progrese şi şi-a exprimat speranţa că în curând se va ajunge la un acord privind drepturile imigranţilor comunitari stabiliţi în Marea Britanie.

În schimb, negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, a declarat în aceeaşi zi în faţa Parlamentului European că la şase luni de când blocul comunitar şi-a stabilit poziţia privind aceste negocieri, persistă ‘divergenţe serioase’ cu privire la capitolele pe care UE le consideră prioritare – ‘factura’ Brexitului, drepturile cetăţenilor UE în Marea Britanie şi situaţia frontierei dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.

UE condiţionează orice discuţii privind viitoarele relaţii cu Londra de o înţelegere prealabilă privind aceste trei capitole, în timp ce guvernul britanic cere ca ambele chestiuni să fie negociate în paralel.

Theresa May a propus o perioadă de tranziţie de doi ani în procesul de ieşire din blocul comunitar, dar o discuţie despre o asemenea perioadă este de asemenea respinsă de UE atât timp cât nu se înregistrează progrese la cele trei capitole menţionate.